Pages

joi, 8 ianuarie 2015

Multiculturalism

Eșecul multiculturalismului
   Slavă Domnului că erau musulmani! M-am liniștit. Ieri, pe toate canalele de la noi apărea, din cinci în cinci minute, câte o cugetare deontologică de genul „încă nu știm dacă sunt”, „s-ar putea să nu fie” și că „ar fi bine să așteptăm”. Pe forumuri s-a dat drumul la conspirații.
Atacatorii erau de fapt agenți ai serviciilor franceze camuflați în islamiști?! Spre seară, CTP-ul ne explica cum e bine să taci în propria casă ca să nu jignești pe cineva din vecini. Cu alte cuvinte, jurnaliștii și-au cam căutat-o. Impresionat de logica scrâșnitului de dinți, m-am culcat cu acest gând.
   Dimineață, ce să vezi? Pe lângă un nas înfundat, gandul indus ca-n Inception de fostul șef GPR era rumegat și arăta altfel. Pe lângă două strănuturi, una golire canal nazal, am realizat că rumegarea de peste noapte dă alt rezultat. Niciun om nu trebuie să moară pentru vina de a avea o altă opinie decât alt om, alt grup de oameni, comunitate sau religie, indiferent dacă grupului de oameni sau comunității religiose nu-i convine acea opinie. Nu există nicio vină a celor decedați. N-au atacat valorile unei credințe, ci au apărat libertatea de expresie. Au făcut acest lucru în granițele unei constituții, a unui stat democratic și, cui nu-i convinea această situație, putea să protesteze în granițele aceleiași constituții democratice. Nu există nicio vină a ziariștilor, dar există clar o vină a atacatorilor, în principal, dar și a statului francez, în subsidiar.
   Multiculturalismul promovat în lumea occidentală a devenit un fel de țintă la care trag Marie Le Pen, Nigel Farage și alții ca ei cu gloanțe de țigani români. Atacurile extremei de dreapta nu ating în niciun fel de problemele comunităților musulmane, realitățile eșecului integrării a unei bune părți a tinerilor din această comunitate. Nu, atacurile sunt țintite precis către pirandele noastre. În discursul acestor demagogi, ele și numai ele sunt de vină pentru neputința statelor de a-și integra cetățenii de culturi diferite. De mai bine de un deceniu, Franța își parfumează rahatul, fără a îndrăzni să facă alceva. După incendierile din 2007, ce-au făcut autoritățile franceze? Nimic. 
   La doi trei ani distanță s-au apucat de demolat tabere de romi și de deportat sacoșe de rafie. Asta era rezolvarea găsită de autoritățile franceze. În loc să conștientizeze o problemă și să-i găsească rezolvare, au exagerat una minoră pentru a obține suportul naționaliștilor și a devia de la problematica ghetourilor populate cu musulmani. Nu politica externă a Franței, a NATO e de vină că doi descreierați au primit „misiunea sfântă” să-l apere pe Profet. Nu, de vină pentru acest fapt sunt și instituțiile interne franceze, ce nu acceptă realitatea că excluziunea socială din rândul tinerilor musulmani, cetățeni francezi, născuți în Franța, unii dintre ei, probabil, la a treia generație, e premisa pentru asemenea deznodământuri tragice. De decenii, aceste comunități sunt închise, neintegrate, iar statul se face că problematica nu există. Ea există, iese în stradă, nu cerșește, ci trage cu kalașnikovul.
   După această tragedie vor exista hăi-rupisme de genul „afară cu emigranții!”, omițându-se realitatea că nu emigranții de primă generație sunt problema, ci urmașii lor, ce nu-și găsesc rostul. Rahatul, fie va fi în continuare parfurmat, fie va fi confiscat de Măriuca lui Pen, fie deviat spre emigrație și, implicit, pirandele noastre. În nici un caz nu va fi măturat, șters, ridicat, dezinfectat, pentru că vorbim despre adepții unui „multiculturalism” terifiați să nu fie categorisiți rasiști. 



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu