Herodot, când a scris despre geți, cred că stătea pe malul bulgăresc al Istrului (Dunărea în varianta greacă), că și pe-atunci aveau vecinii all-inclusive. Dacă i-ar fi trecut prin cap să ne viziteze, sigur ar fi rămas fără pix și foaie de scris în urma întâlnirii cu sefii de trib geți, strămoșii lui Mazăre, Oprișan și restul.
După țepele anilor `90, bănci, caritasuri, fonduri, cuponiadă și SIF-uri, anii 2000 au debutat cu privatizări, unele pe bani mai mulți, cele mai multe pe nimic, și totul pentru progresul României și al șefilor de trib ce ne conduc sau ne-au condus. Modelul fondurilor patentat de Vântu, Cataramă și restul de întreprinzători cu idei puține și fixe, pe principiul ce-i al tău e și al meu, ce-i al meu, al meu rămâne, a rămas impregnat în osatura celor ce ne-au cârmuit după 2004. Așa a luat naștere ideea creării unui fond destinat celor ce-au pătimit de la comuniști. După modificarea legislației pentru a face posibile aberații de genul restituirii de sate cu oameni cu tot, exact ca-n evul mediu, crearea fondului prin cedarea de către stat a ceea ce mai deținea la companiile profitabile a venit la fel de firesc ca și al patrulea divorț al lui Tăriceanu. Zic de Tăriceanu, pentru că el a fost șeful de trib ce-a hotărât înființarea acestui fond. La ascuțirea acestei țepe a pus umărul din greu și Vozganian Varujan, un mare vizionar ce prevedea fondului o viață scurtă de un deceniu, după care cei păgubiți vor fi fost mulțumiți de compensațiile acordate.
După ce în iulie 2005 s-a dat legea de înființare a Fondului Proprietatea, în decembrie, același an, s-a dotat cu zestre mireasa și zestea a fost de circa 13,78 miliarde de lei, echivalentul a 3,76 miliarde euro. Motivația creării fondului, aceea de compensare a solicitanților de despăgubiri în urma naționalizărilor comuniste, era șubredă din start. La momentul respectiv erau 74.000 de cereri de despăgubire, dintre acestea peste 11.000 au primit acțiuni la Fondul Proprietatea. Alte 14.000 au fost soluționate în afara acestei acțiuni. Deci statului îi mai rămâneau de soluționat încă aproape 50.000 de dosare. Sumele pentru despăgubirile acestor dosate variază între 10 și 20 miliarde de euro, nimeni nu știe exact, atâta timp cât nu există o situație centralizată. Nu există și nu se dorește, pentru că nebuloasa convine băieților cu drepturi litigioase. Cei 11.000 ce-au primit acțiuni la Fondul Propietatea au mai fost odată țepuiți prin faptul că valoarea nominală a acțiunilor era de 1 leu pe acțiune, dar n-aveai cui s-o vinzi, fondul nefiind listat pe bursă, deși planul era să se listeze în 2006.
Șmecheria acaparării participațiilor la crema economiei românești începuse. Cei ce au primit acțiuni, nu le puteau vinde, iar la vânzarea directă prețul era la jumătate sau chiar un sfert din valoarea nominală. În continuare, băieții s-au plictisit să negocieze direct, așa că pus la cale cumpărări de pachete mari de 500 mii de acțiuni ambalate în warrant-uri pe Bursa de la Viena. Schema poate fi explicată așa: tu, băbuță ce ai păgubit de pe urma comuniștilor ai primit niște acțiuni la FP să te duci să le vinzi cui? Găseai un „binevoitor„ la Depozitarul Central al fondului și i le vindeai la un sfert de preț, ca să mai prinzi și tu ceva din moștenire. În aceeași situație erau și urmașii celor păgubiți și chiar și cei cu drepturile litigioase. Toți aceștia din 2006 până în 2011 au fost nevoiți să negocieze direct.
Beneficiarii acestei afaceri au fost cei ce-au cumpărat la preț de o treime sau mai jos de pe busa din Viena sau de la Depozitarul Central al fondului. După ce a cumpărat cine trebuia să cumpere, s-a listat și fondul pe bursă, numai că încă de la listare prețul a fost mult sub valoarea nominală și a fost ținut așa până a cumpărat cine mai trebuia. Și cine trebuia? Cine altcineva decât unchiul Sam. Afacerea a fost pusă la punct pentru ca niște băieți de peste ocean să facă bani mulți și, pe lângă ei, și niște ochi albaștri de la noi și doi-trei politruci, probabil, tot cu ochi albaștri.
Prin afacerea asta statul a pierdut vreo 3,6 miliarde aiurea, pentru că mulți dintre cei 11.350 de foști proprietari despăgubiți cu acțiuni la FP au dat statul în judecată și sigur statul va pierde. Deci, toată mârlania asta n-a despăgubit pe nimeni, ci doar a mutat niște participații din buzunarul statului în cel al unor Johnny ce-și duc traiul prin comitetele directoare ale unor fonduri de investiții sau, până mai ieri, ne explicau savant din scaunul de ambasador cum stă treaba în materie de corupție.
P.S.: DNA-ul nu se va atinge de această porcărie pentru că el trebuie să lupte contra corupției arătate cu degetul de unchiul Sam și ceea ce nu este arătat, nu există.
După țepele anilor `90, bănci, caritasuri, fonduri, cuponiadă și SIF-uri, anii 2000 au debutat cu privatizări, unele pe bani mai mulți, cele mai multe pe nimic, și totul pentru progresul României și al șefilor de trib ce ne conduc sau ne-au condus. Modelul fondurilor patentat de Vântu, Cataramă și restul de întreprinzători cu idei puține și fixe, pe principiul ce-i al tău e și al meu, ce-i al meu, al meu rămâne, a rămas impregnat în osatura celor ce ne-au cârmuit după 2004. Așa a luat naștere ideea creării unui fond destinat celor ce-au pătimit de la comuniști. După modificarea legislației pentru a face posibile aberații de genul restituirii de sate cu oameni cu tot, exact ca-n evul mediu, crearea fondului prin cedarea de către stat a ceea ce mai deținea la companiile profitabile a venit la fel de firesc ca și al patrulea divorț al lui Tăriceanu. Zic de Tăriceanu, pentru că el a fost șeful de trib ce-a hotărât înființarea acestui fond. La ascuțirea acestei țepe a pus umărul din greu și Vozganian Varujan, un mare vizionar ce prevedea fondului o viață scurtă de un deceniu, după care cei păgubiți vor fi fost mulțumiți de compensațiile acordate.
După ce în iulie 2005 s-a dat legea de înființare a Fondului Proprietatea, în decembrie, același an, s-a dotat cu zestre mireasa și zestea a fost de circa 13,78 miliarde de lei, echivalentul a 3,76 miliarde euro. Motivația creării fondului, aceea de compensare a solicitanților de despăgubiri în urma naționalizărilor comuniste, era șubredă din start. La momentul respectiv erau 74.000 de cereri de despăgubire, dintre acestea peste 11.000 au primit acțiuni la Fondul Proprietatea. Alte 14.000 au fost soluționate în afara acestei acțiuni. Deci statului îi mai rămâneau de soluționat încă aproape 50.000 de dosare. Sumele pentru despăgubirile acestor dosate variază între 10 și 20 miliarde de euro, nimeni nu știe exact, atâta timp cât nu există o situație centralizată. Nu există și nu se dorește, pentru că nebuloasa convine băieților cu drepturi litigioase. Cei 11.000 ce-au primit acțiuni la Fondul Propietatea au mai fost odată țepuiți prin faptul că valoarea nominală a acțiunilor era de 1 leu pe acțiune, dar n-aveai cui s-o vinzi, fondul nefiind listat pe bursă, deși planul era să se listeze în 2006.
Șmecheria acaparării participațiilor la crema economiei românești începuse. Cei ce au primit acțiuni, nu le puteau vinde, iar la vânzarea directă prețul era la jumătate sau chiar un sfert din valoarea nominală. În continuare, băieții s-au plictisit să negocieze direct, așa că pus la cale cumpărări de pachete mari de 500 mii de acțiuni ambalate în warrant-uri pe Bursa de la Viena. Schema poate fi explicată așa: tu, băbuță ce ai păgubit de pe urma comuniștilor ai primit niște acțiuni la FP să te duci să le vinzi cui? Găseai un „binevoitor„ la Depozitarul Central al fondului și i le vindeai la un sfert de preț, ca să mai prinzi și tu ceva din moștenire. În aceeași situație erau și urmașii celor păgubiți și chiar și cei cu drepturile litigioase. Toți aceștia din 2006 până în 2011 au fost nevoiți să negocieze direct.
Beneficiarii acestei afaceri au fost cei ce-au cumpărat la preț de o treime sau mai jos de pe busa din Viena sau de la Depozitarul Central al fondului. După ce a cumpărat cine trebuia să cumpere, s-a listat și fondul pe bursă, numai că încă de la listare prețul a fost mult sub valoarea nominală și a fost ținut așa până a cumpărat cine mai trebuia. Și cine trebuia? Cine altcineva decât unchiul Sam. Afacerea a fost pusă la punct pentru ca niște băieți de peste ocean să facă bani mulți și, pe lângă ei, și niște ochi albaștri de la noi și doi-trei politruci, probabil, tot cu ochi albaștri.
Prin afacerea asta statul a pierdut vreo 3,6 miliarde aiurea, pentru că mulți dintre cei 11.350 de foști proprietari despăgubiți cu acțiuni la FP au dat statul în judecată și sigur statul va pierde. Deci, toată mârlania asta n-a despăgubit pe nimeni, ci doar a mutat niște participații din buzunarul statului în cel al unor Johnny ce-și duc traiul prin comitetele directoare ale unor fonduri de investiții sau, până mai ieri, ne explicau savant din scaunul de ambasador cum stă treaba în materie de corupție.
P.S.: DNA-ul nu se va atinge de această porcărie pentru că el trebuie să lupte contra corupției arătate cu degetul de unchiul Sam și ceea ce nu este arătat, nu există.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu