Considerat ca fiind unul din principalele motoare de creștere pe care se bazează o economie, comerțul exterior al României a suferit unele mutații în ultimii ani. Astfel, în ciuda întârzierii ieșirii economiei din recesiune, deficitul comercial din 2012 a scăzut față de anul 2011 cu 109,4 milioane euro.
Ne e o cifră mare, dar e situație dezirabilă față de anii anteriori declanșării recesiunii, ani în care deficitul creștea de la un an la altul cu valori de ordinul miliardelor de euro. Cunosc teoria conform căreia o economie aflată în dezvoltare are nevoie de importuri masive de tehnologie pentru a se dezvolta, chiar dacă aceste importuri dezechilibrează balanța comercială. Și totuși, afirm că situația de acum este una mai fericită decât cea de acum câțiva ani pentru că importurile de tehnologie de-atunci n-au fost chiar așa de masive, structura importurilor din acei ani stă drept dovadă. În schimb au fost masive importurile de bunuri de larg consum, importuri ce s-au temperat în perioada din ultimii ani, ca urmare a scăderii apetitului populației pentru consum.
La nivelul întregii țări exporturile în 2012 au însumat peste 44 miliarde euro, în creștere, așa cum am mai spus, față de anul anterior. Importurile în această perioadă au totalizat peste 54 miliarde euro, ceea ce a condus la un deficit comercial de peste 9 miliarde euro. Interesant în valorile prezentate în tabelul de mai jos este faptul că deficitul comercial al Bucureștiului se ridică aproape de valoarea deficitului comercial de la nivelul întregii țări.
Majoritatea județelor ce au ca reședință orașe importante ca număr de locuitori au înregistrat deficit comercial, Clujul și Constanța se detașează în acest sens. Un caz aparte îl constituie județul Timiș, județ ce face notă discordantă față de celelalte județe cu orașe importante. Explicația este oferită de gradul ridicat de industrializare a județului, dar și de sporul anual înregistrat de indicele producției industriale, spor superior mediei înregistrate la nivel național.
Harta balanței comerciale la nivel de județe nu stabilește un tipar în funcție de regiunile de dezvoltare, ci mai degrabă apare un tipar ale cărui coordonate principalele sunt porțile de intrare-ieșire a bunurilor din țară și marile areale industriale.
Referindu-mă la principalele porți de intrare-ieșire a bunurilor din România, am avut desigur în minte București și Constanța. Dacă în cazul Constanței activitățile portuare și cele de rafinare de produse petroliere contribuie într-o proporție majoritară la crearea deficitului comercial, în cazul capitalei situația e diferită. Deficitul comercial înregistrat de București este o consecință în principal al localizării sediilor principalilor retaileri de mărfuri, a companiilor importatoare de hidrocarburi necesare pentru acoperirea necesarului intern, și nu în ultimul rând, al faptului că aici se găsește cea mai mare piață din țară (circa 10% din populația țării) cu o sete de consum mai mare decât în oricare județ .
Performerul județelor ce înregistrează excedent comercial este județul Argeș, cauzele fiind mai mult decât evidente. Trăiască prietenia francezo - română cu tot ce decurge din ea, inclusiv exporturile Dacia ! Un alt caz interesant este cel al județului Olt, județ în care prietenia ruso - română conduce la o clasare pe locul trei în topul excedentului comercial înregistrat la nivelul județelor patriei.
De cealaltă parte a baricadei, pe lângă deficitele mari înregistrate de București și Constanța se adaugă cele ale județului Ilfov, Cluj și Prahova. Cauzele deficitului înregistrat de județul Ilfov sunt aceleași în mare parte cu cele ale Bucureștiului, cele două entități administrative fiind legate ombilical. Cazul județului Cluj este unul școală despre ce se întâmplă cu economia unui județ ce depinde într-o mare măsură de un investitor. Plecarea companiei Nokia anul trecut a prăbușit cifrele indicilor industriali și pe cele ale exporturilor. Această plecare a transformat județul dintr-unul cu excedent într-unul cu deficit comercial, fapt ce ar trebui să dea de gândit diriguitorilor țării și să-i atenționeze asupra pericolului de a depinde de o mână de companii atunci când vorbești de exporturi. Cazul Nokia se poate repeta și în alte județe atâta timp cât punctul major pentru decizia de implantare a unei uzine este costul forței de muncă. Când avem doar ca principal argument pentru atragerea investitorilor costul muncii și prea puțină infrastructură sau predictibilitate legislativă este dificil ca un investitor să ia în calcul o localizare a capacităților de producție pe termen lung.
P.S.: Pentru o mai bună exemplificare am atașat graficele corespunzătoare topurilor principalelor județe exportatoare, importatoare și a celor ce înregistrează excedent comercial.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu