Pages

miercuri, 26 ianuarie 2022

S-au împlinit un secol şi patru ani de la nașterea lui Ceaușescu

Cum a evoluat economia României în perioada regimului Ceaușescu
   Un secol și patru ani, sau, mai exact, un secol patru ani și trei zile, atât a trecut de la nașterea Marelui Cârmaci. Deși își sărbătorea ziua de naștere pe 26 ianuarie, data reală a nașterii lui Nicolae Ceaușescu era pe 23 ianuarie, conform Registrului Stăriii Civile din Scornicești. 

duminică, 16 ianuarie 2022

Economia României în vremea lui Eminescu

Economia României între 1850 și 1889
   Al șaptelea copil al familiei Eminovici vede lumina zilei în 15 ianuarie 1850, la Botoșani. La acea dată, Botoșaniul, cu aproape 25 de mii de locuitori, era al doilea oraș al Moldovei, după Iași, devansând ca număr al populației Galațiul.

joi, 13 ianuarie 2022

Cât de bulversată a fost economia Principatelor Unite de reformele lui Cuza

Economia Principatelor Unite în timpul lui Cuza   Tânărul stat rezultat ca urmare a unirii celor două principate române în 1859 sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza avea o economie mult rămasă în urmă față de țările occidentale.