Pages

vineri, 28 iulie 2023

Cât valorau marca germană, francul francez și lira italiană în 1999, când s-a lansat moneda euro

Care era cursul de schimb al valutelor ce au aderat la zona euro în 1999   Mulți analiști de-a lungul anilor ne-au tot spus că euro a fost croit pe calapodul mărcii germane și, din această cauză, toate celelalte economii ce-au aderat la zona euro au de suferit. Cred că cei ce-au probat calapodul mărcii germane au avut văzut dublu, pentru că, la lansarea euro în 1999, un euro valora 1,96 mărci (vezi tabelul din imagine).

   A da vina pe o monedă pentru lucrurile care merg prost într-o economie e ca și cum ai spune că ești un atlet slab pentru că premiile sunt plătite într-o monedă și nu în alta. 
   Toate economiile ce au dat cu oiștea-n gard după aderarea la euro au făcut-o pentru că guvernele n-au luat măsuri din timp pentru a le asana. 
   Grecia a preferat să facă o olimpiadă în loc să-și restructureze datoria publică, Italia n-a făcut olimpiadă, dar a continuat să facă datorii, Spania s-a aruncat cu capul înainte în sectorul imobiliar, exact în pragul spargerii bulei imobiliare, Portugalia a crezut că se pot plăti salarii la nivel de state vestice cu o productivitate de nivel estic.

   Ce puteau face aceste state în criză dacă ar fi dispus de monedă proprie? Ar fi tipărit bani după bunul plac, scăzând puterea de cumpărare a populației și cumpărând astfel câteva luni de liniște din partea acesteia, până se prindeau sindicatele și cereau indexarea salariilor cu rata inflației. O monedă mai slabă n-ar fi ajutat exporturile, pentru că tot comerțul mondial a avut de suferit și toate statele aflate în criză ar fi încercat același lucru. Băncile aflate în deranj mare n-ar fi putut fi salvate de BCE, pentru că fiecare țară și-ar fi făcut propriul plan de salvare. 
   Cu o monedă mai slabă, cu dobânzi crescute și cu probleme serioase ale sistemelor bancare, tuturor statelor nostalgice după vremurile când aveau monedă proprie le-ar fi mers în criză cel puțin la fel de rău. E clar că nu moneda euro e vinovată pentru situația economică a unor state, ci managementul, adică guvernarea, statelor respective.

   Cât era raportul de schimb între noua monedă euro și vechile monede în anul 1999 și cum se situa leul nostru în raport cu acestea?

   În 1999, anul adoptării monedei euro, 11 state au renunțat la propria monedă. Doi ani mai târziu, a aderat și Grecia la zona euro. 
   Cea mai bine cotată valută din acel moment nu era marca germană (1 euro = 1,96 mărci germane), ci lira irlandeză (1 euro = 0,79 lire irlandeze).
   Cele mai slabe monede din noua uniune monetară erau lira italiană (1 euro = 1.936 lire italiene) și escudo portughez (1 euro = 200 escudo - vezi tabelul din imagine).
   Doi ani mai târziu, la aderarea Greciei la zona euro, drahma grecească era mai slab cotată decât moneda portugheză (1 euro =  341 drahme).

   Leul nostru vechi (ROL) era cea mai slabă monedă în acel an din actualul spațiu comunitar, dacă nu ținem cont de denominarea din 2005. Un euro valora în acel an 16.345 lei, conform datelor Eurostat. Dacă ținem cont de denominarea din 2005, un euro ar valora 1,645 lei noi (RON).
   Raportat la celelalte valute, cursul de schimb al leului vechi ne arată că o marcă germană valora 8.357 lei, o liră italiană era echivalentul a 8,4 lei, o pesetă spaniolă valora 98 de lei, iar un franc francez valora 2.492 lei. Doi ani mai târziu, în 2001, o drahmă grecească valora 76 de lei (vezi tabelul din imagine).
   După denominarea leului, petrecută în anul 2005, valoarea acestuia a crescut de 10 mii de ori și, dacă îl raportăm la valutele din anul 1999, acesta e mai puternic (vezi tabelul din imagine).

   Datele istorice ale cursului de schimb ne arată că, încă de la lansare, euro a fost văzut ca o valută rivală a dolarului și nu o copie a mărcii germane, cursul de schimb din 1999 fiind de 1,06 dolari pentru un euro. Astăzi, cursul de schimb e aproape 1,10 dolari pentru un euro.


   

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu