Pages

luni, 18 noiembrie 2019

În ciuda măririlor salariale din ultimii ani, România rămâne codașă în privința remunerării salariaților

Cum a evoluat remunerarea salariaților în statele UE între 2008 și 2018.
   În România anului trecut, remunerarea salariaților din economie a ajuns la 39,8% din PIB. E cel mai ridicat nivel din 2008 încoace (vezi tabelul din imagine).
   
   Chiar dacă am înregistrat cel mai ridicat nivel al remunerării salariaților în PIB din ultimul deceniu, raportat la media UE stăm încă destul de prost, pentru că, în spațiul comunitar, munca își însușea anul trecut 47,7% din PIB-ul comunitar. Această medie scade la 47,4% dacă ne raportăm la o Uniune Europeană fără Marea Britanie (vezi tabelul din imagine).
   Trebuie precizat faptul că, în remunerarea salariaților din economie intră salariile brute plătite (inclusiv bonusurile) și contribuțiile sociale plătite de angajatori. Cum în cazul nostru, majoritarea contribuțiilor sociale au trecut în seama salariaților (caz unic în UE), salariile brute plătite se aproprie ca procent în PIB de remunerarea salariaților din economie.

   Cum a fost anul trecut remunerată munca la nivel comunitar și unde ne situăm noi?

   La nivelul întregului spațiu comunitar, format din cele 28 de state, așa cum am precizat mai sus, remunerarea salariaților a reprezentat anul trecut 47,7% din PIB-ul comunitar, PIB care a ajuns în 2018 la valoarea de 15.869 miliarde de euro, conform datelor Eurostat. Deci, remunerarea muncii a însumat 7.564 miliarde de euro la nivelul celor 28 de state comunitare.
   Trebuie precizat faptul că, deocamdată, patru state comunitare nu și-au publicat datele privind remunerarea salariaților din 2018 (vezi tabelul din imagine).

   Conform datelor din 2018, publicate până la acest moment de Eurostat, cel mai bine era remunerată munca în Danemarca (52,6% din PIB), Franța (52,4%), Germania (51,5%), Belgia (49,7%) și Slovenia (49,6% - vezi tabelul din imagine). E posibil ca, la publicarea integrală a datelor, în primele cinci state după ponderea remunerării salariaților în PIB din 2018 să intre Luxemburgul, ponderea acestuia din 2017 fiind de peste 50%.
   Deci în aceste cinci state, despre care avem date până în acest moment, din 100 de euro PIB, muncii i-au revenit anul trecut 52,6 euro, 52,4 euro și, tot așa, până la cazul Sloveniei, unde muncii i-au revenit 49,6 euro din 100 euro PIB. 

   În România, în ciuda majorărilor salariale din ultimii ani, munca a fost remunerată anul trecut cu 39,8 euro din 100 euro PIB creat. Cu acest nivel al remunerării, ne situăm în coada celor 24 de state care și-au făcut publice datele pentru anul 2018. 
   În urma noastră erau doar Grecia (33,4% din PIB) și Irlanda (29% - vezi tabelul din imagine), adică o țară (Grecia) care abia în ultimii doi ani a înregistrat creștere economică după o lungă perioadă de recesiune și o altă țară (Irlanda) care și-a sporiit PIB-ul cu peste 60% între 2014 și 2018, ca urmare a localizării unor multinaționale atrase de climatul fiscal prietenos.
   Dintre statele care încă nu și-au publicat datele privind remunerarea salariaților din 2018 (Luxemburg, Olanda, Polonia și Finlanda), doar Polonia e posibil să aibă o pondere a remunerării în PIB mai mică decât noi. Asta reiese dacă ne ghidăm după cifrele aferente anului 2017 (vezi tabelul din imagine). 

   Trăgând linie, după ce se vor publica toate datele pentru anul trecut, România are șansa să fie pe locul 25 din cele 28 de state comunitare în privința ponderii remunerării salariaților în PIB. Dintre cele 11 state ex-comuniste din UE, doar Polonia e posibil să fi înregistrat anul trecut o pondere a remunerării salariaților în PIB mai mică decât noi (vezi tabelul din imagine). 
   Bineînțeles, creșterea remunerării salariaților români din ultimii ani trebuie privită ca un fenomen datorat în principal majorărilor salariale din sectorul public. Majorările din zona sectorului privat n-ar fi putut crește această pondere de la nivelul de 32,3% din PIB (vezi tabelul din imagine), cât era în anul 2015, la 39,8%, cât s-a înregistrat anul trecut. 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu