Pages

joi, 22 februarie 2018

Nici în 2026 nu vom atinge media de dezvoltare a statelor din Grupul de la Visegrad

Cum a evoluat economia României față de economiile din Grupul de la Visegrad între 2006 și 2016
   Grupul de la Visegrad e un fetiș secundar al analiștilor noștri politici, la care se apelează mai puțin după ce fetișul principal, Germania, e epuizat. De la formarea acestui grup, au curs râuri de reproșuri la adresa clasei noastre politice că nu ne-am alipit și noi celor patru țări din acest grup (Polonia Cehia, Ungaria și Slovacia).

   Am o știre pentru toți amatorii de istorie contrafactuală axată pe primii ani de libertate de după revoluție - nici acum și, cu atât mai mult, nici în anii `90, nu prea avem tangență cu realitatea economică din acest grup. Chiar dacă nu vrem să recunoaștem, locul nostru e lângă vecinii bulgari, și cei ce ne-au băgat în UE știau acest lucru. 
   Datele Eurostatului privind evoluția PIB-ului pe cap de locuitor la paritatea de puterii de cumpărare a statelor ex-comuniste din UE între 1996 și 2016 ne arată clar că nu jucam în liga Visegradului (vezi aici; Notă: PIB-ul pe locuitor al  României la paritatea standard din UE din 2016 a fost revizuit în scădere, de la 59% din media UE, la 58%)

   Suntem puțin peste bulgari la mai toate capitolele, dar suntem și destul de departe de țările din Grupul de la Visegrad. Nu prea putem juca în filmul Visegrad și ni se pare nedrept că suntem distribuiți în filmul cu Bulgaria. Suntem cu fundul în două luntri în privința poziționării noastre pe scena geopolitică a regiunii, una semi-balcanică și alta semi-central europeană. Ca treaba să fie și mai penibilă, bulgarii se uită chiorâș la noi, iar cei din Visegrad au impresia că-i ia amețeala când se uită în jos la noi. Asta ne arată cât cântărește politica noastră externă.

    Am luat din statistica Eurostat o serie de date privind PIB-ul și PIB-ul pe cap de locuitor în prețuri curente și comparabile din anii 2006 și 2016. Aș fi luat din anii 2007 și 2017, dar datele pentru anul trecut vor fi publicate prin trimestrul II sau ceva mai încolo.

   Cum a evoluat economia României în raport cu economiile din Grupul de la Visegrad între 2006 și 2016?

   PIB-ul României în prețuri curente din 2016 era mai mare 72% față de cel din 2006 (170 mld. față de 98 mld. euro - vezi tabelul din imagine). Dintre cele patru state din grup, doar Slovacia a avut o creștere mai mare decât a noastră (78%). Dacă am fi fost parte din acest grup, am fi fost a treia economie ca mărime în prețuri curente, după economiile Poloniei (426 mld. euro) și Cehiei (177 mld. euro). E foarte probabil ca anul trecut să fi depăști economia Cehiei, dar vom ști exact peste câteva luni. 
   Față de media creșterii economiilor din Grupul de la Visegrad, economia României a avut o creștere mai mare între 2006 și 2016 (72% față de 49% - vezi tabelul din imagine). Trebuie precizat faptul că, în 2016, cele patru state din Grupul de la Visegrad aveau o populație rezidentă de 64,2 milioane de locuitori și un PIB total în prețuri curente de 797 miliarde de euro.

   Când analizăm evoluția PIB-ului în prețuri comparabile (euro la paritatea de cumpărare standard din UE), obsevăm că economia României (334 mld. euro PPS UE) ar fi a doua după cea a Poloniei (765 mld. euro PPS UE), dacă am fi făcut parte din acest grup. Pentru că nivelul prețurilor de la noi e mult mai scăzut decât cel din Cehia, PIB-ul României în prețuri comparabile e mai mare decât al Cehiei (334 mld. față de 270 mld. euro PPS UE).
   PIB-ul nostru în prețuri comparabile a înregistrat o creștere între 2006 și 2016 peste media Grupului de la Visegrad (63% față de 47%) dar și peste creșterile înregistrate de statele din acest grup (vezi tabelul din imagine).

   Datele PIB-ului pe cap de locuitor în prețuri curente din 2016 ne arată că suntem în urma celor patru țări din grup, dar din 2006 încoace am înregistrat cea mai mare creștere a acestui indicator (87%). Față de creșterea înregistrată de PIB-ul pe cap de locuitor în prețuri curente din Grupul de la Visegrad, creșterea înregistrată de România e mult mai mare (87% față de 48%).
   Totuși, media PIB-ului pe locuitor din Grupul de la Visegrad era în 2016 de 12,4 mii euro, cu peste 44% mai mare decât cea de la noi (8,6 mii euro). În 2006, PIB-ul pe cap de locuitor din grup era cu 83% mai mare decât cel din România (8,4 mii euro față de 4,6 mii euro - vezi tabelul din imagine).

   PIB-ul pe cap de locuitor în prețuri comparabile raportat la media UE ne arată că în 2016 eram cu 14 puncte procentuale sub media acestui indicator în cadrul Grupului de la Visegrad (58% față de 72% din media UE). România a recuperat mult din ecartul ce ne separa în 2006 de grup (49% față 24% - creșterea PIB-ului pe locuitor în prețuri comparabile), dar încă suntem mult în urmă

   Cum va arăta PIB-ul pe cap de locuitor din Grupul de la Visegrad și România în anul 2026, dacă scenariul 2006 - 2016 se repetă?

   Dacă scenariul dintre 2006 și 2016 s-ar repeta, România tot n-ar ajunge la nivelul anului 2026 media PIB-ului pe cap de locuitor în prețuri curente și comparabile din cadrul grupului
   Calculele ne arată că, în 2026, România va înregistra un PIB pe cap de locuitor în prețuri curente de 16,1 mii euroMedia PIB-ului pe locuitor în prețuri curente din Grupul de la Visegrad ar ajunge la 18,3 mii euro. Singura țară din grup pe care putem s-o depășim în acest scenariu e Ungaria, PIB-ul pe locuitor al acesteia fiind de 14,8 mii euro la nivelul anului 2026
   La nivelul UE, dacă structura statelor se păstrează (ceea ce e puțin probabil în condițiile Brexit-ului), în anul 2026, PIB-ul pe locuitor în prețuri curente va ajunge la valoarea de 34,5 mii euro.
   
   PIB-ul pe cap de locuitor în prețuri comparabile raportat la media UE din România anului 2026 va ajunge la 86% din media UE. La nivelul Grupului de la Visegrad, PIB-ul pe locuitor va ajunge la un echivalent de 89% din media UE. Dintre țările din grup vom sta mai bine doar decât Ungaria (74% din media UE).

   Chiar dacă nu vom atinge în 2026 media de dezvoltare a țărilor din Grupul de la Visegrad, vom primi drept premiu de consolare faptul că am depășit Ungaria în materie de PIB pe cap de locuitor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu