Pages

miercuri, 10 mai 2017

Listarea Digi va arde multe inimi și, mai ales, buzunare

Subscrierea la Digi va fi un eșec
  IPO-ul Digi, oferit micilor investitori, e un fel de bombă de caucic lansată de ruși asupra americanilor într-un banc din anii `80, care, probabil, face și acum victime. Aflăm, zi de zi, din raportări triumfaliste că subscrierile de pe segmentul de retail cresc fără încetare.

   Subscrierile pentru cele 3,26 milioane de acțiuni oferite micilor investitori (15% din totalul acțiunilor) au ajuns la 76 de milioane, iar cifrele mai pot crește.  Asta e echivalent cu peste  4 miliarde de lei la prețul de 56 lei pe acțiune. Digi își propunea să atragă 1,2 miliarde de lei în urma acestei listări, iar suma era pentru tot pachetul de acțiuni (21,74 milioane) oferite clienților mici și mari. Doar de la clienții mici, a căror parte din totalul ofertei e de 15%, subscrierea e de 4 miliarde de lei, iar suma mai poate crește până la sfârșitul zilei de azi, pentru că lumea, probabil, crede că va avea de câștigat de pe urma discountului oferit de 3% (până vineri discountul a fost de 7%). Altfel nu se explică înghesuiala pe acest IPO.

   La această bulă de bursă pare c-au contribuit băncile, care au creditat masiv pe cei ce voiau să dea lovitura cu listarea Digi, fără a le pune prea multe întrebări și, se pare, fără a cere prea multe garanții. Unele surse vorbesc de „investitori mici” care au achiziționat pachete de 100 milioane lei
   E o bulă care atunci când se va sparge, și se va sparge, va produce multe găuri în buzunarele unor optimiști. Dacă toată lumea speră la un câștig imediat de pe urma discountului, am o veste proastă pentru ei - doar câțiva dintre ei vor beneficia de acest discount. E ilogic să crezi că o companie poate oferi discount la toate acțiunile subscrise, adică la, probabil, la peste 80 de milioane față de cele 3,26 milioane oferite. Și din cele 3,26 milioane de acțiuni, oferite micilor investitori, doar o mică parte vor beneficia de discount. De asemenea, numărul acțiunilor primit de investitori va fi mai mic.  

   Cum vor pierde bani micii investitori? Dacă te-ai împrumutat de la bancă de 100 de mii de lei ca să cumperi acțiuni Digi, deci cam vreo 1.800 de acțiuni, vei primi doar 71 de acțiuni și restul de bani înapoi. Tu ai plătit deja băncii comisioane pentru 100 de mii lei și acum ai doar acțiuni de vreo 4 mii de lei și 96 mii de lei restituiți. Probabil, banca te mai taxează pentru rambursarea anticipată. La final, când tragi linie, pentru acțiuni de 4 mii lei, ai plătit comisioane de cel puțin 500 lei. Suma crește de vreo mie de ori în cazul celor ce s-au împrumutat de 100 milioane lei, pentru că au fost și „mici investitori” de genul acestora. 

   Odată cu primele zile de tranzacționare, mulți vor realiza că au mers cu sacul la pomul mult prea lăudat, pentru că, vocea și talentul, dar, mai ales, situația financiară, n-o recomandă pe Digi pentru statutul actual de vedetă a bursei.

   Să ne uităm la situația financiară a acestei companii. Are datorii totale în anul 2016 de 1,197 miliarde de euro, în creștere față de anii 2014 (1,004 miliarde euro) și 2015 (1,024 miliarde euro). Veniturile companiei sunt în creștere în ultimii trei ani, dar creșterea e mai mică decât cea înregistrată de datorii. Astfel, în 2014, veniturile totale se ridicau la valoarea de 662 milioane de euro, în 2015 au urcat la 750 milioane de euro, iar anul trecut au ajuns la 843 milioane de euro. Avem, așadar, în ultimii trei anio creștere a datoriilor cu 193 de milioane de euro și o creștere a veniturilor cu 181 milioane. EBITDA a avut valori de 256 milioane euro în 2016, de 258 milioane euro în 2015 și 240 milioane euro în 2014. Profitul net a fost de 11,8 milioane de euro în 2016, de 4 milioane de euro în 2015 și o pierdere netă de 6,8 milioane de euro în 2014.

   Deci, datoriile mari și profiturile mici nu prea dau șanse viitorilor acționari la dividente consistente. Dacă nu sunt dividente, singura variantă pentru care s-au îmbulzit toți investitorii la subscriere e cea a speculației. Doar că, atunci când toată lumea trage într-o direcție, mizând pe creștere, cel mai bine e să fii contrapartida, adică cel ce mizează pe  scădere, pentru că unde e lume multă e și panică multă, iar dacă prețul n-o ia în sus cum visează cei mulți sau în timingul dorit de ei, se declanșează avalanșa vânzărilor. Deocamdată, potențialii investitori nu s-au speriat de anchetele DNA, dar se pare că cineva din această instituție face jocurile pentru o poziție short după începerea tranzacționării acțiunilor pe bursă.

   PS: Ce investitor întreg la cap ar dori să cumpere o bucată dintr-o companie al cărei patron  e numit Zoltan Cel Fără Chip? 

   

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu