Chiar așa, cei creditați în euro prin iulie 2007, când un euro valora 3,1204 lei (vezi aici cursul BNR), ce au? Au bube și trebuie izolați? Ei de ce nu beneficiază de același tratament ca și cei cu credite în franci?
Culmea e că lor le-a sărit euro la valori mai mari de 4 lei în mai puțin de doi ani de la accesarea creditului. Acum e la 4,5175 de lei, deci cu 44,7% mai mare decât la finalul lui iulie 2007 și, totuși, ei nu sunt băgați în seamă de parlamentari.
Dar cei ce-au luat un credit imobiliar în lei ultima decadă a lunii octombrie din 2008? Știți cât era ROBOR-ul la trei luni atunci? 49,81%!!! Acum e 0,69%. Vă dați seama ce au pătimit cei cu credite în lei accesate în acele zile, pentru că dobânda creditului era legată atunci, ca și acum, de ROBOR? Nu s-au plâns, n-au ieșit în stradă, nu i-a băgat nimeni în seamă.
Parlamentarii se joacă cu focul, iar focul s-ar putea să ardă economiile populației.
Ghici ce? Băncile nu vin cu bani de acasă. Nu, la noi, îți dau credite în lei, euro sau franci din banii vecinului tău care are un depozit. Înainte de criză se împrumutau de la băncile-mamă, acum lucrează cu marfa clientului. Dacă te joci prea mult cu rentabilitatea băncilor, te joci cu randamentul depozitelor, în primul rând, și mai apoi cu nivelul de comisionare al noilor credite acordate.
Când tragi linie după jocul de-a haiducia cu băncile, vecinul tău are dobândă real-negativă, adică pierde din bani, iar vecinul care vrea să ia un credit e cocoșat de noi comisioane. Totul pentru a salva o parte mică din cei creditați în valută.
De ce nu ține scuza cu păcălirea clienților cu creditele în franci de către bănci.
În ultima săptămână din iulie 2007, francul elvețian era la valoarea de 1,8813 lei, după ce, la începutul anului, atinsese valoarea de 2,1116 lei. Avem, așadar, în decurs de șapte luni o scădere de aproape 11%. Asta e ca și cum leul nostru ar sări în șapte luni de la 4,5 pentru un euro, la aproape 5 lei. E o fluctuație majoră și niciun ofițer de credit nu te poate convinge că francul e o monedă stabilă.
Mulți dintre cei cu credite în franci se încadrau pentru a accesa un credit care să le permită o achiziție majoră (locuințe, de regulă) doar în această valută. Erau perfect conștienți de riscuri, dar au accesat creditul oricum, sperând la un salariu sau venituri mai mari în viitor. Când acestea n-au mai venit, din cauza crizei, și francul a început să crească, în loc să renunțe la credit, au ieșit în stradă și pun presiune pe idioțeii din parlament, care, populiști din naștere, au început să legifereze cât trebuie să câștige sau să piardă o bancă.
Mâine se va reglementa prețul la alimente, haine, vacanțe, orice, în funcție de ce nemulțumiți ies în stradă. Scuze, dar asta nu e economie de piață, ci e piață cu economie scoasă la tarabă de demagogi.
Astăzi, toți cei ce se împrumută în lei vor păți ca și cei ce s-au împrumutat în franci.
Românul nu se învață și perseverează în cădea în capcana creditului ieftin. În 2007 sau 2008, creditele erau mult mai scumpe decât astăzi, dar erau la nivelul minim de până atunci.
ROBOR-ul de astăzi e la un minim istoric. Dobânzile practicate de bănci la credite sunt la nivelul minim din ultimii 26 de ani.
Dacă te împrumuți acum pe termen lung, ai o probabilitate de 100% ca dobânda ta să crească în viitor.
Toți cei ce s-au înghesuit la credite imobiliare, peste câțiva ani de zile se vor plânge că au fost înșelați, când le vor crește dobânzile. Nimeni nu vrea să le explice oamenilor că în viitor dobânzile la credite nu pot decât să crească, pentru că acum sunt la un minim, iar spațiu să mai scadă nu au. Nici măcar băncile n-o fac sau, poate, o fac în contracte ca să se pună la adăpost în viitor de eventualele procese.
Când vor crește dobânzile la creditele date în prezent, iar vom asista la intervenția legislativului?
Dacă da, atunci n-ar mai bine să se legifereze la începutul fiecărei sesiuni parlamentare dobânzile la creditele date în trecut?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu