Pages

marți, 4 octombrie 2016

Cât a câștigat România economic în ultimii 20 de ani față de statele ex-comuniste membre sau cele candidate la UE

Cum a evoluat PIB-ul pe locuitor nominal și în prețuri comparabile din România față de celelalte state ex-comuniste
   În ultimii 20 de ani, conform datelor Eurostat, România a înregistrat un avans al PIB-ului pe locuitor calculat în euro de 94,6%, de la un nivel de 3,7 mii de euro în 1995, la 7,2 mii de euro în 2015

   Moneda euro nu era lansată în 1995, dar Eurostatul raportează PIB-ul pe locuitor din anii anteriori la valoarea euro din momentul lansării (1 ianuarie 1999).

   Creșterea nominală a PIB-ului pe locuitor din România ne poziționează pe un loc șase din zece state foste comuniste membre ale UE, cu excepția Croației, ale cărei date încep din anul 2000 (vezi tabelul din imagine). Suntem, conform acestei poziționări în topul creșterilor nominale ale PIB-ului pe locuitor, niște mediocri

   Față de statele ex-comuniste candidate la aderarea la UE, comparația e mai dificilă, o serie de date lipsind. Putem să ne comparăm cu Serbia din anul 1995 și cu Macedonia din anul 2000 (vezi tabelul din imagine). Datele aferente celorlalte state candidate încep din anul 2005. Și în cazul comparației cu aceste state, în funcție de anii din care dispunem de date, suntem mediocri. Suntem în urma Serbiei, dacă ne comparăm creșterea nominală PIB-ului pe locuitor din 1995. Suntem în fața Macedoniei și Serbiei, dacă ne comparăm creșterea din anul 2000 încoace. Dacă vom compara datele din 2005 încoace, suntem pe locul patru din șase în privința creșterii PIB-ului pe locuitor (vezi tabelul din imagine).

   Din cei 20 de ani, în cinci ani (1995 - 2000), avansul PIB-ului pe locuitor calculat în euro a fost zero, România trecând în această perioadă printr-o criză economică puternică.

   Care au fost statele ex-comuniste care au performat mai bine sau mai prost decât noi?

   Din 1995 până în 2015, PIB-ul pe locuitor calculat în euro de la nivelul UE (cele 28 de state din prezent) a crescut cu 31,5%. Toate statele ex-comuniste, ale căror date sunt disponibile din anul 1995, au avut creșteri superioare mediei europene (vezi tabelul din imagine).

   Cele mai mari creșteri ale PiB-ului pe locuitor, calculat în euro, între 1995 și 2015 din statele ex-comuniste membre UE, le-au avut Lituania (187,5%), Letonia (184,2%), Estonia (143,6%), Polonia (118%) și Bulgaria (96,6%). Creșterea României, de 94,6%, ne poziționează pe locul șase între aceste state.
   Serbia, stat candidat la aderarea la UE, a înregistrat în această perioadă o creștere procentuală mai mare decât a noastră (95,8% - vezi tabelul din imagine). 

   Din 2005 încoace, an din care dispunem de date pentru toate statele, România a înregistrat o creștere a PIB-ului pe locuitor calculat în euro de 41,2% (5,1 mii de euro în 2005, la 7,2 mii de euro în 2015). Cu această creștere suntem pe locul patru între cele unsprezece state ex-comuniste actuale membre UE și tot pe locul patru din șase dacă ne comparăm cu statele candidate  (vezi tabelul din imagine).

   Dacă ne raportăm la PIB-ul pe locuitor calculat la paritatea puterii de cumpărare, primele date de care dispunem pentru a face o comparație sunt din anul 2005

   În acel an, România avea un PIB pe locuitor echivalent cu 34% din media UE (Media UE = 100% - vezi tabelul din imagine). Eram pe ultimul loc între cele 11 state ex-comuniste actuale membre UE. Chiar și Bulgaria ne depășea, un PIB pe locuitor la paritatea puterii de cumpărare de 37% din media UE. Față de statele candidate la aderare stăteam mai bine, dar Serbia, cu un PIB pe locuitor de 32% din media UE, ne sufla în ceafă.

   La distanța de un deceniu, în 2015, PIB-ul pe locuitor calculat la paritatea puterii de cumpărare din România a ajuns la 57% din media UE. Suntem pe penultimul loc între cele 11 state ex-comuniste din UE, depășind între timp Bulgaria (46% din madia UE) și cu șanse să depășim Croația în viitorul apropiat, dacă nu chiar anul acesta (58% din media UE). 
   Față de statele ex-comuniste candidate la aderarea la UE ne-am depărtat, primul dintre acestea, Muntenegru, înregistrând un  PIB-ul pe locuitor calculat la paritatea puterii de cumpărare de 41% din media UE.

   Evoluția economică a României prin prisma PIB-ului pe locuitor din ultimii 20 de ani ne arată că avem potențial, mai ales dacă ne ghidăm după evoluția din ultimul deceniu al acestui indicator calculat, atât  în valori nominale, cât și la paritatea puterii de cumpărare, dar startul pierdut la finalul anilor `90  ne costă și astăzi.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu