Cu siguranță nu aveți o voce ca a lui Adele, deci, vocea nu vă recomandă. Despre partea cu talentul, e destul să te uiți pe execuția bugetară din primele șapte luni ale anului și să realizezi c-ați murit speranță, fără ca niciodată să vă fi născut talent.
La un PIB mai mare, un buget mai mic - asta pare să fie deviza pentru anul fiscal curent. Dați vina în continuare pe sumele mici atrase de la UE (dacă nu d-voastră, atunci suporterii d-voastră), pe principiul fotbalistic „focul la ei!”, în cazul nostru, la cei de la Fonduri Europene.
Dacă ne uităm pe execuții, vedem că veniturile fiscale, iar Fiscul e în subordinea Ministerului de Finanțe, sunt mai mici decât anul trecut (vezi datele din imagine), asta în condițiile în care PIB-ul estimat e mai mare cu peste 44 de miliarde de lei. OK, deci specialiștii de la Ministerul Fondurilor Europene sunt niște verze de Bruxelles, dar cum sunt cei de la Fisc?
De la venirea la finanțe a dnei Dragu, realizăm c-am pus în loc de un finanțist, un contabil, iar contabilul urmărește doar țintirea deficitului preconizat. Felicitări, se pare că veți atinge ținta de deficit pentru anul în curs! Dar, cam la atât se limitează performanțele pe anul acesta. Și în ultimii trei ani ne-am atins deficitul propus, dar nimeni n-a făcut mare caz din aceasta. Nu spun prin asta c-am fi avut niște lumini la finanțe.
Spun doar că acum suntem pe tărâmul contabilității, unde activul e egal cu pasivul, iar pasivul e format din datorii (a căror sarcină anuală pe următorii trei ani e în creștere de la începutul anului - vezi aici) și din capitaluri proprii, care, în cazul nostru, sunt reprezentate de bugetul făcut knockout de ANAF. Toate aceste „realizări” n-ar recomanda pe nimeni pentru un post de manager de raion la un supermarket, nicidecum pentru postul de viceguvernator.
Totuși, în țara unde o pilă politică precum Olteanu s-a făcut viceguvernator, el având în comun cu politica monetară cam tot atâtea cât are Klaus Iohannis cu stand up comedy, atunci, cred că n-o să murim dacă dna Dragu va fi onorată cu propunerea acestei funcții baban retribuite.
E cert că la BNR, în jurul eternului Isărescu, poți număra pilele politice cu ochii închiși, iar dacă, din întâmplare, dai peste cineva care chiar are treabă cu finanțele, asta nu înseamnă că nu are proptele politice. Cred că dna Dragu ar fi o alegere bună pentru cavalerii mesei tot mai rotunjite a BNR-ului. În felul acesta, scăpăm de „vizionarismul” de care a dat dovadă la finanțe. Mi-e teamă că în locul ei va veni tot un tehnocrat, ce va reforma sistemul în așa fel încât nu vom mai avea niciun sistem pe care să-l reformăm.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu