În luna mai a anului curent, numărul posturilor ocupate în administrație a fost de 1,189 milioane, conform ultimelor date prezentate de Ministerul Finanțelor Publice.
Aproape 43% din personalul din administrația publică ținea de administrația centrală (507 mii din 1,189 milioane - vezi tabelul din imaginea 1). Dintre aceștia, peste 318 mii lucrau în instituții finanțate integral de la bugetul de stat.
În administrația publică locală, în luna mai, erau aproape 682 de mii de posturi ocupate (57% din totalul posturilor din administrație - vezi tabelul din imaginea 1).
Din cei 318 mii de bugetari ce lucrau în administrația centrală finanțată integral de la stat, majoritatea (peste 305 mii) țineau de Administrația Prezidențială, Senat, Camera Deputaților, Secretariatul General al Guvernului și ministere. Restul, de aproape 13 mii de bugetari, țineau de diverse instituții publice (autorități, consilii, oficii, etc. - vezi datele din imaginea 2).
De la începutul anului (ianuarie - mai), de la bugetul de stat s-au cheltuit peste 7 miliarde de lei pentru plata salariilor de bază ale celor 318 mii de bugetari angajați în administrația centrală finanțată integral de la buget. În această sumă intră atât salariile plătite integral de la buget, cât și cele din alte surse (venituri proprii, subvenții, programe de finanțare externă). Deci, deși instituțiile sunt finanțate integral de la buget, ele derulează diverse activități finanțate din alte surse. Miniștrii se plâng că nu știu ce salarii se dau prin instituții. Faptul că o instituție finanțată integral de la stat plătește salarii de la buget și din veniturile proprii sau alte surse e de natură să sporească acestă nebuloasă din administrație.
Execuția bugetului centralizat pe primele cinci luni (vezi aici) ne arată că, din cele 23 de miliarde de lei cheltuite cu personalul, 8,9 miliarde s-au cheltuit la bugetul de stat (administrație centrală), 10,1 miliarde de lei s-au cheltuit la bugetele locale, 3,76 miliarde de lei s-au cheltuit în instituțiile finanțate parțial sau total din fonduri proprii și restul s-au cheltuit la alte instituții cu bugete autonome.
Dacă ne uităm la modul cum sunt împărțiti bugetarii (vezi imaginea 1), vedem că în categoria celor ce se finanțează parțial sau total din veniturile proprii, sunt peste 198 de mii. Deci, pentru aceștia au cheltuit cele 3,76 miliarde de lei.
În administrația centrală integral finanțată de la stat (318 mii), s-au cheltuit 8,9 miliarde de lei pentru personal. Pentru bugetarii din administrația locală integral finanțați de la bugetele locale (527 de mii - vezi tabelul din imaginea 1 și execuția bugetului pe luna mai) s-au cheltuit 10,1 miliarde de lei.
Ignorăm salariile de bază plătite prin instituțiile finanțate „integral” de la buget, pentru că o parte sunt de la buget, iar o parte din alte surse și ne-ar băga în ceață, la fel ca și pe guvernanți. Ne concentrăm doar pe numărul de bugetari, pe diverse categorii, și pe cheltuielile de personal de la bugetul centralizat.
Tragem linie și vedem că pentru un bugetar din administrația centrală finanțat integral de la buget s-au alocat cheltuieli de personal de aprope 28 de mii de lei în primele 5 luni ale anului (aproape 5.600 de lei lunar). Vedem, de asemenea, că pentru un bugetar din administrația locală finanțat integral de la bugetul local s-au alocat în primele cinci luni 19,1 mii lei (3.800 lei lunar).
În medie, cheltuielile de personal pe bugetar din administrația centrală susținut integral de la buget sunt mai mari cu 47% decât cele alocate bugetarului din administrația locală finanțat integral de la bugetul local.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu