Pages

joi, 26 mai 2016

Lună neagră cu ascendent în tehnocrație pentru finanțe

Dezastru la finanțe
      Execuția bugetară pe luna aprilie ne arată un dezastru în finanțe. Dna Dragu și subalternul ei, dl Doroș de la ANAF, sunt două dezastre în materie de colectat taxe. Îți vine s-o regreți pe Miss Harvard (Ioana Petrescu) când vezi rezultatele celor doi. Dacă în cazul dlui Doroș îi putem extinde perioada de grație cu câteva luni, de vreme ce a venit prin martie la ANAF, în cazul dnei Dragu timpul a cam expirat și ce vedem nu miroase deloc a competență „tehnocrată”.
   
   Suntem pe creștere economică, al cărei principal motor e consumul. Deci, românul consumă mai mult, cumpărând mâncare, țoale, iphoane, ceea ce implică plata a mai mult TVA și accize. Da, a scăzut TVA-ul, dar a crescut consumul, dar dl Doroș și dna Dragu n-au aflat acest lucru se pare.

   Dacă la patru luni suntem pe minus cu 2,14 miliarde de lei, ne putem aștepta ca la final de an să fim pe minus cu vreo șase miliarde de lei față de anul trecut. Așadar, în condițiile unui Produs Intern Brut estimat pentru anul acesta la 757 miliarde de lei (anul trecut a fost de aproape 713 miliarde de lei) e probabil ca la bugetul centralizat să se colecteze în jur de 227 miliarde de lei, față de 233,5 miliarde de lei, cât s-au colectat pe tot parcursul anului trecut. Vom atinge pentru prima dată după revoluție un grad de colectare mai mic 30% din PIB. Doar în România și, probabil, prin Africa, se atinge „performanța” ca PIB-ul să-ți crească de la an la an cu 44 de miliarde de lei, iar fiscul să colecteze cu 6 miliarde de lei mai puțin.

   Principalele scăderi de venituri, conform execuției bugetare pe primele patru luni, sunt la colectarea TVA-ului (-1,72 miliarde de lei) și la sumele primite de la UE (-1,82 miliarde de lei - vezi tabelul din imagine).  Aceste scăderi sunt compensate în parte de creșterea colectării accizelor (+214 milioane lei) și contribuțiile la asigurări (+1 miliard de lei - vezi tabelul din imagine).

   Dna Dragu ne trimetea să muncim pe salarii de 2 lei sau 2 euro ca prin țările bananiere. Cam atât ar trebui să fie plătită d-ei pentru performanțele de până acum. Toată ciorba asta tehnocrată nu ne demonstrează decât că specialiștii noștrii sunt niște hârțogari de mâna a treia pe la Bruxelles, plătiți mult prea bine pentru ceea ce știu să facă. Ceea ce e și mai grav este că, în materie de fonduri europene, guvernările Boc și Ponta par niște lumini izbitoare față de bezna incompetenței ce bântuie astăzi la Ministerul Fondurilor Europene.

   Au trecut mai bine de șase luni de la instalarea acestui guvern. Nimeni nu i-a ales, nici măcar cei ieșiți în stradă după Colectiv nu i-au vrut. L-au vrut doar Iohannis și niște păcălici chemați la consultări pe post de „societate civilă”. Vedem acum rezultatele. Din punct de vedere financiar, rezultatele sunt un dezastru. Finanțele n-au primit o infuzie de competență, ci una de amatorism. Dacă Cioloș nu se trezește, nu numai că va compromite ideea de tehnocrat, dar se va compromite iremediabil și el.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu