Pages

marți, 2 februarie 2016

Suntem pe locul 6 în UE la numărul de „Doctori”

Câți doctoranzi și doctori a avut România în ultimii ani și ce loc ocupă în UE după numărul acestora
 Suntem o țară săracă, de cele mai multe ori pe penultimul loc în UE, dar la ceva suntem și noi de top 10. Suntem pe locul 6 din cel 28 de state membre ale UE la numărul de absolvenți ai școlilor doctorale, adică la doctori (vezi datele din imaginea 1). În 2014, conform datelor Eurostat, aveam înscriși la școlile doctorale un număr de 19,99 mii de cursanți (vezi datele din imaginea 2). 
Cifra era mai mică cu mai mult de o mie față de anul 2013, când numărul cursanților doctoranzi din România se ridica la 21,3 mii.
Câți doctoranzi și doctori a avut România în ultimii ani și ce loc ocupă în UE după numărul acestora   Dacă la numărul de cursanți raportat la populația totală suntem pe un modest loc 17 din 28 de state, la numărul de absolvenți ne descurcăm mai bine, fiind pe locul 10, grație muncii asidue a unor îndrumători și formatori de caractere precum d-l profesor universitar doctor Gabriel Oprea.
   În România anului 2013, nu mai puțin de 5.370 de noi doctori au abolvit școlile doctorale din cadrul instituțiilor de învățământ superior (locul 6, după Germania, Marea Britanie, Franța, Italia și Spania - vezi datele din imaginea 1). Cifra e de aproape 80 de ori mai mare decât cea din anul 1991, când doar 71 de cursanți au primit titlul de Doctor. De fapt, cifra e mai mare de vreo trei ori și decât tot efectivul de posesori ai titlului de Doctor existent în 1989 (în 1989, în România erau în jur de 1.400 de doctori). Trăim vremuri de grație. Trebuie să mulțumim Providenței că suntem contemporani cu cel mai mare număr de deținători ai titlului de Doctor din istoria României. Dacă în anii `90, numărul de absolvenți de studii doctorale era una - două sute, la început, și aproape o mie, la nivelul anului 1999, din 2007 încoace, cifra a depășit pragul de trei mii, iar din 2011 a trecut de cinci mii. 
   În ceea ce privește numărul de absolvenți raportat la numărul populației, suntem pe locul 10 din cele 28 de state. Aveam un absolvent de studii doctorale, adică un doctor proaspăt, la 3.728 de români, în anul 2013 (datele României pentru anul 2014 nu sunt disponibile - vezi datele din imaginea 1). În spatele nostru sunt state precum Austria, Belgia, Olanda, Franța, Italia, Spania. Ce mai, suntem grozavi! Nobelule, așteaptă-ne, că venim!
   Suntem pe un loc 17 din 28 în ceea ce privește numărul de cursanți ai școlilor doctorale raportat la populația totală. Aveam un doctorand la 937 de persoane în 2013 și unul la 998 de persoane în 2014. Ca număr total al cursanților, în 2013, eram pe locul 11, cu 21.356 de doctoranzi (în urma noastră erau state ca Finlanda, Belgia, Olanda, Ungaria - vezi datele din imaginea 2). 
   Unul din patru doctoranzi a devenit doctor în 2013. România e din acest punct de vedere printre primele locuri, ocupând un onorabil loc șase. La mare distanță de noi se află Germania și Austria, unde doar 1 din 8, respectiv 1 din 12 cursanți devine doctor. Cursanții noștri, nu doar că sunt mulți, dar sunt și deștepți. Să ne mândrim cu ei!

P.S. Cer scuze doctoranzilor și doctorilor cu titluri luate cu trudă. Nu cer scuze doctoranzilor și doctorilor ce l-au avut ca îndrumător pe Gabriel Oprea sau pe alții ca el. 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu