Pages

duminică, 13 decembrie 2015

România retrocedată

Legea retrocedărilor - o țeapă cât Casa Poporului
   Nu ești Malaxa, nu ești Mociorniță, nu ești Auschnitt, nu ești Statusul Romano-Catolic, nu ai pile la ANRP, dacă nu moștenești ceva, atunci plătește! Da, în România, dacă nu ești moștenitor, samsar de drepturi litigioase, Crinunța Dumitrean, atunci fă bine și plătește ditamai despăgubirile pentru tot trecutul luminos interbelic și prezentul luminat de principiul restitutio din banii tuturor.
   Cea mai mare țeapă dată românilor după revoluție face din Bancorex, Caritasuri, privatizarea Petrom niște glumițe inocente. Anul 2005 va rămâne în istoria corupției mioritice ca o piatră de hotar pentru jaful avutului public pe bază de legi. Alianța D.A. s-a grăbit de la început de an să treacă prin parlament legea retrocedărilor. De atunci și până în prezent, legea a suferit o serie de modificări. În același an, spre sfârșit, ia naștere Fondul Proprietatea, în alcătuirea căruia a intrat o bună parte din tot ce rămăsese statului mai de soi din economie, în valoare de 13,8 mld. lei (3,75 mld. euro).
   Fondul trebuia să susțină cheltuielile pentru despăgubiri. Misiunea Fondului Proprietatea a eșuat, de vreme ce a putut despăgubi doar 11 mii de solicitanți, restul urmând să fie despăgubiți de stat. Restul înseamnă cam vreo 63 de mii de solicitări, dintre care 14 mii au fost deja soluționate. Ar mai fi cam vreo 50 de mii de solicitări de despăgubire, deci încă vreo patru-cinci fonduri. ANRP-ul, instituție înființată în același an 2005, a acordat de la înființare despăgubiri de miliarde de euro pe ochi frumoși, pe expertize de evaluare umflate, iar viitorul nu sună bine pentru stat, care va trebui să-i despăgubească la un moment dat și pe cei ce nu și-au vândut drepturile litigioase lui Stelu și Truică.
   Acum DNA-ul ridică puțin plapuma și observă viermuiala de la ANRP. Târziu. Banii sifonați sunt probabil prin paradisuri fiscale. Prinde orbul, scoate-i ochii. România e furată de un deceniu în baza unei legi ce a creat instituții și intrumente de drenare a banului public către Truici de Patricia Kaas, Pauli de România, Crinuțe de Oltean, etc. Trăim în România, țara în care se fură tot timpul cu legea-n mână.
   Din cauza legii retrocedărilor, făcută pentru a-i îmbogăți pe unii și nu pentru a repara vreo nedreptate, România va trebui să plătească despăgubiri mult timp de-acum înainte, deși a plătit mult și până acum. Nu există o limită clară a nivelului total de despăgubiri, un orizont de timp, nimic. Nepoții noștri vor mai plăti despăgubiri pentru proprietățile furate de comuniști, ale căror drepturi litigioase au fost cumpărate de nepoții lui Truică, iar valoarea acestor despăgubiri va creşte mereu, pentru că statul are de unde. N-are bani de autostrăzi, de școli, spitale, dar e musai să-l despăgubești pe un samsar de drepturi litigioase, că altfel se întoarce în mormânt Max Auschnitt și se duce dracului statul de drept.
   Legea retrocedărilor a fost făcută să le facă dreptate celor deposedați abuziv. Aplicarea ei a reușit să  ne priveze pe toți, în afara celor despăgubiți, de un viitor mai bun. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu