Pages

miercuri, 2 decembrie 2015

DIICOT, fă-te că lucrezi!

DIICOT, fă-te că lucrezi!
   Mișcarea celor 64 de drujbe pune la cale un atentat - chelirea munților secuiești. Munții devin spâni în câțiva ani, pe crestele lor, în zilele cu soare, putându-se zări stafia lui Chereștoy, un fel de Zamolxe al secuilor, cum turează în gol drujba. DIICOT ne îndeamnă să dormim liniștiți, ne zice că sunetul de drujbă e, de fapt, un sforăit de pisic.
Toată lumea doarme. Somnul rațiunii naște munți golași peste tot în Secuime.
   Beke, Beke Istvan Attila se plictisește de turat drujba și vrea ceva mai palpitant. Două artificii, un telefon, o cameră de luat vederi și, gata, hopa sus în dubă, DIICOT-ul ne păzește! Teroriștii din România sunt de un ridicol absolut. Haisam punea ziariști să se auto-răpească, după care, eliberat la cererea procurorilor, pe motiv de boală terminală, fuge pe un vas cu oițe și mielușei. Teroristul de la Lugoj a speriat o țară întreagă cu un telefon mobil și două butelii. Costumat în șlapi și cu gânduri de jihadist, lugojanul a fost anihilat de DIICOT și a primit 12 ani de închisoare. Beke al nostru, teroristul-pubelă, de vreme ce voia să pună o bombă în pubela din fața casei sau pe-acolo pe undeva, va încasa și el ceva ani fără îndoială. 
   Suntem salvați! DIICOT-ul ne apără și ne păzește de teroriștii în șlapi, de cei din pubelă sau de cei transhumanți. Nu-i prea iese treaba cu șefii săi, aceștia, cum e cazul Alinei Bica, ocupându-se de orice numai de teroriști nu, dar trebuie să avem încredere că în viitor le va ieși și treaba cu șefii. Principiul „Mircea, fă-te că lucrezi!” se aplică de fiecare dată când cineva vrea să obțină ceva în plus. Oare de mâine vom asista la o nouă lege Big Brother care să ne păzească mai strașnic de teroriști? 
   Tot lucrul bun care iese din treaba asta e că idioții din cele 64 de drujbe vor mai face defilări doar pe forumuri și facebook. Partea nasoală e că, încă odată, suntem luați de proști, iar panoplia teroriștilor penibili se mai îmbogățește cu un tâmpițel. E interesant de observat cum vor fi afectate UDMR-ul și PCM-ul de această arestare, pentru că, odată stabilit că avem de-a face cu o grupare teroristă, mai toți cei ce-au spijinit-o au cam sfeclit-o. E posibil ca arestarea să funcționeze ca o hârtie de prins muște, iar unii lideri din UDMR sau Partidul Civic Maghiar să dea cu subsemnatul la DIICOT. Sau, se poate ca arestarea să funcționeze ca un plici pentru a pune cu botul pe labe niște secui mândri. 
   Oricum, tam-nesam-ul arestării de ziua națională e un semnal că la noi nici pasărelele nu zboară fără ca serviciile să știe, nu ca la penibilii de franțuji. Dacă eram francezi, ne apucam să atacăm Ungaria, așa, pentru că suntem români și ... „toată știe că seviciile întotdeauna învinge”, ne pregătim să atacăm toba și caltaboșii de Crăciun.  Asta e, avem cu ce, bă! Mândri că suntem români!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu