Pages

marți, 15 decembrie 2015

Câți salariați au pierdut județele din 1985 încoace

Topul județelor după scăderea numărului mediu de salariați din 1985 încoace
   Republicii Socialiste România din anul 1985 îi corespunde un număr mediu al salariaților de 7,69 milioane, conform Anuarului Statistic din 1986. Aproape trei decenii mai târziu, Republicii România din 2014 îi corespunde un număr mediu de salariați de 4,51 milioane, conform datelor INS.
Suntem mai puțini cu 12,2% decât acum trei decenii, asta însemnând 2,78 milioane (în 1985 populația totală era de 22,73 mil. locuitori, în 2014, populația rezidentă era de 19,95 mil. locuitori), dar numărul mediu al salariaților e cu 41,4% mai mic (vezi tabelul din imagine).

   Câți salariați aveau în 1985 județele și câți mai aveau anul trecut?

   Trebuie spus că, din 1985 până în 1995, județul Ilfov și Bucureștiul aveau date la comun. Din acest motiv, datele sunt prezentate la comun și în anii 2005 și 2014 (vezi tabelul din imagine).
   Dacă, la nivel național, scăderea numărului mediu de salariați a fost de 41,4% față de 1985, cele mai multe județe au fost peste acest procent. De fapt, 11 județe plus capitala au înregistrat scăderi sub procentul înregistrat la nivel național. București și Ilfov, Cluj, Timiș și Bihor au înregistrat cele mai mici scăderi procentuale ale numărului mediu de salariați (sub 30% - vezi tabelul din imagine). La polul opus, cu cele mai mari scăderi procentuale, se află județele Călărași, Dâmbovița, Giurgiu și Caraș-Severin (peste 60% față de anul 1985).
   Județele cu cei mai mulți salariați în 1985 erau Bucureștiul și Ilfovul, luate împreună (1,06 milioane salariați), Prahova (326 mii de salariați), Brașovul (299 mii de salariați), Constanța (285 mii salariați), Timișul (283 mii salariați). În coada clasamentului se aflau județele Giurgiu (85 mii), Bistrița-Năsăud (83 mii), Ialomița (81 mii), Covasna (77 mii) și Sălaj (72 mii).
   Anul trecut, județele cu cei mai mulți angajați erau Bucureștiul și Ilfovul, luate împreună (933 mii), Timișul (209 mii), Clujul (196 mii), Constanța (169 mii) și Prahova (162 mii). Pe ultimile locuri se situau județele Tulcea, Mehedinți, Călărași, Ialomița și Giurgiu, cu cifre ale numărului mediu de salariați de sub 43 mii.
   După anul 1985, numărul mediu al salariaților a continuat să crească, maximul fiind atins în 1989, când România avea 8,323 milioane de salariați. În primul an de libertate, numărul mediu al salariaților s-a menținut aproape de cel din 1989, fiind, totuși, peste cel din 1985 (în 1990 numărul mediu de salariați era de 8,156 milioane - vezi tabelul din imagine). După 1990 a început declinul, astfel, în 1995, numărul mediu ajunsese la 6,16 milioane, pentru ca, un deceniu mai târziu, în 2005, să ajungă la 4,56 milioane. Anul trecut, numărul a fost cel mai mic înregistrat de la sfârșitul anilor `60 încoace (conform datelor din Anuarul statistic 1986, în 1965 numărul mediu al salariaților era de 4,305 milioane, iar în 1970 era de 5,109 milioane).

   Cum se repartizau câștigurile în 1985 față de 2014?

   Conform aceluiași Anuar statistic, în 1985, salariul mediu net lunar la nivel de economie era de 2.827 lei. 48,8% din salariați câștigau un salariu net de peste 2.501 lei (vezi datele din tabel). 30,8% din salariați câștigau un salariu net cuprins între între 2.001 lei și 2.500 lei. Restul de 20,2% din salariați câștigau un salariu net lunar mai mic de 2.000 lei.
   La aproape trei decenii distanță, salariul mediu net la nivel de economie era de 1.697 lei lunar. Dacă ținem cont de inflație, 1 leu de la sfârșitul anului 1985 valora, la sfârșitul anului trecut, 0,444 lei. Așadar, în valori comparabile, salariul mediu net de anul trecut e echivalent cu 3.818 lei sau salariul din 1985 ar fi echivalent cu 1.256 lei în anul 2014. Distribuția câștigurilor salariale din 2014 e diferită de cea a anului 1985. Anul trecut, 35,9 din salariați câștigau un salariu net de peste 1.600 lei (vezi tabelul din imagine). 32,2% din salariați câștigau un salariu net între 1.301 lei și 1.600 lei, iar 31,9% câștigau salarii nete mai mici de 1.300 lei. 

   România a pierdut 41,4% din locurile de muncă existente în 1985, în timp ce popualția a scăzut doar cu 12,2%. În medie, salariații de astăzi câștigă mai bine decât cei de acum trei decenii (în valori comparabile cu cele din 1985, salariul net din 2014 era de 3.818 lei față de cel din 1985, a carui valoare era de 2.827 lei), dar sunt mult mai puțini.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu