Pages

miercuri, 4 noiembrie 2015

Cine e în cărți să-i ia locul lui Ponta

Care sunt cele mai vehiculate variante de premier
     La aproape trei ani și jumătate după ce-a ajuns în funcția de prim-ministru, Victor Ponta debarcă pe o plajă cu nisipuri mișcătoare. Nu mai are partid, nu mai are funcție, ș, băieții din partid, odată călcați pe bombeuri, își pregătesc, acum, aceleași bombeuri, ca să facă din fundul ex-prim-ministrului un poligon de tragere.

Odată rămas și fără funcție, Victor Ponta e un Mircea Geoană în devenire. Centrifuga puterii l-a „ejaculat” în rândul lui Marian Vanghelie. Odată decăzut în dreptul studentului Vanghelie, mai tot timpul îi va fi ocupat cu ruptul rotulelor. Ăsta e, cel mai probabil, viitorul lui Victor.

   Cine poate să-i ia locul?

   Iohannis are în mână hățurile. În dreapta sa stă Alinuța Gooorghiu, ceva mai încolo e pelticul-șef Cătălin Predoiu, iar în spate, pitiți pe după liberali, stau în joc de gelznă pdl-ii. În partea dreaptă a lui Iohannis îl gasim pe Moș Ene Mihalache, căzut la datorie peste un morman de pliante turistice ale șefului. În fața sa se întinde neantul ochilor lui Oprea, pentru că e nevoie de generalisim să-i fie votat noul guvern. Opțiunile lui Iohannis sunt limitate, chiar extrem de limitate, dacă se uită prin partidul său, iar aducerea unui premier din afara axei Alinuța - Bleaga, cu susținerea PNL-ului, UDMR-ului și Interesului Național, degrevat de Piedone și cu un general pus cu botul pe labe, e o variantă. Asta, dacă neamțul nu intră în tactica lui de negocieri, adică nu negociază, și îl proptește pe vreun Mihalache sau pe Alinuța în funcția de premier, c-așa vrea mușchii lui.

   Dacă PNL-ul se aliază cu PSD-ul și sprijină un tehnocrat?

   Surpriza ar fi ca viitorul guvern să fie sprijinit de PNL și PSD, iar generalisimul să fie trimis la plimbare și pe la parchet, să dea cu subsemnatul. Eu îl vad pe Dragnea capabil să răstoarne căruța PSD în curtea Cotroceniului. Dacă Iohannis e pe-o mână cu Dragnea, atunci orice negociere a lui Oprea e lovită de eșec, iar varianta unui tehnocrat pe post de prim-ministru e foarte probabilă, pentru că e greu de crezut că Dragnea va pune partidul la dispoziția lui Predoiu sau a Alinuței. Prin piață se zvonește că Dâncu și Cioloș ar fi în cărți pentru postul de prim-ministru.

   Acum trei săptămâni, totul părea că se îndreaptă lin și nesimțit către alegerile de la anul. Oprea era sinonim cu Interesul Național, Ponta se maimuțărea la Iohannis, Iohannis tocmai dăduse cu mucii în fasole pe tema refugiaților. Atmosfera era, așadar, nesimțită și calmă. Acum s-a schimbat paradigma. Dacă Iohannis nu alege cu cap, peste un an de zile, la parlamentare, și-o va fura precum Ponta acum un an.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu