Pages

joi, 22 octombrie 2015

Harta absolvenților de studii superioare

Cum a evoluat procentul absolvenților de învățământ superior
   14,38% din populația totală de peste 10 ani a bsolvit o formă de învățământ superior. Procentul e de aproape trei ori mai mare decât cel înregistrat la primul recensământ post-decembrist din 1992 (5,15% - vezi datele din imagine).
La începutul anilor 2000, conform datelor recensământului din 2002, procentul de absolvenți de studii superioare crescuse la 7,05%, deci cu aproape două puncte procentuale mai mare față de cel existent cu un deceniu înainte.

   Ce județe conduc în topul absolvenților de învățământ superior?

   Bucureștiul, Clujul, Timișul, Brașovul și Ilfovul sunt județele care, la ultimul recensământ, de la sfârșitul lui 2011, conduc în topul procentelor de absolvenți de învățământ superior. Cu excepția Ilfovului, care în 1992 era luat la un loc cu Bucureștiul, celelalte județe conduceau topul și în 1992, și în 2002. Ilfovul e un caz mai special. În 2002, la recensământ, era printre ultimele județe după procentul de absolvenți licențiați (3,15% - vezi datele din imagine). Putem bănui că situația era mai dezastroasă în 1992, când județul fusese recenzat la un loc cu Bucureștiul. Totuși, în mai puțin de un deceniu, în Ilfovul anului 2011, procentul de absolvenți de învățământ superior a crescut de 5,3 ori. Creșterea e de departe cea mai spectaculoasă dintre toate județele, iar cauza ei e migrația din București către zonele rezidențiale din Ilfov.

   Cine sunt repetenții la procentul de absolvenți cu  studii superioare?

   Vaslui, Botoșani, Călărași, Giurgiu și Ialomița sunt județele care, la ultimul recensământ, au înregistrat cele mai mici procente de licențiați (vezi datele din imagine). În 1992, Teleormanul înlocuia Vasluiul în ultimile cinci locuri din coada clasamentului. Un deceniu mai târziu, la recensământul din 2002, ultimile cinci județe erau Botoșani, Ialomița, Ilfov, Călărași și Giurgiu. Situația codașelor de la ultimul recensământ se suprapune pe județele cele mai sărace (Botoșani și Vaslui) și pe cea a ratelor mari de analfabetism (Ialomița, Călărași, Giurgiu - vezi aici).

   Cum arată harta absolvenților de învățământ superior?

   Harta împarte țara în două: vestul - cu procente mai mari de 10%, estul - pestriț, cu insule de procente mai mari și o mare de procente mici. Județele ce oferă posibilități de dezvoltare mici nu atrag populația cu grad înalt de pregătire. De asemenea, județele cu o populație urbană preponderentă au un număr mai mare de licențiați. La nivel național, conform ultimului recensământ, mediul urban deținea o proporție de 85% din numărul de absolvenți de învățământ superior, restul de 15% erau aparțineau mediul rural. Așa se explică procentul redus al județului Iași, care, deși e un centru universitar mare, are un procent mai mic din cauza gradului de urbanizare redus. Deci, dacă te-ai născut într-un județ preponderent rural, cu o rată a a analfabetismului ridicată și o dezvoltare economică ce lasă loc de mult mai bine și, cu toate acestea, tu ai o diplomă de licență, atunci simte-te mândru că ești în top 10% al celor mai capabili din județul tău!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu