Pages

vineri, 17 aprilie 2015

Loteria de doi bani

Despre fiasco-ul Loteriei Fiscale
   Orice intenție bună, în România, are șanse să sfârșească prost atunci când e pusă în aplicare. Dacă cineva de la Ministerul Finanțelor ar fi auzit de probabilități, atunci, poate, semi-fiascoul de astăzi în materie de loterie fiscală ar fi putut fi evitat. De la extragere până la validarea finală a rezultatelor, câștigătorii asistă neputiincioși cum li se diminuează premiul pe măsură ce numărul lor se mărește.
Până la final, la încasarea efectivă a premiului, au șanse să devină din invidiați, sursă de glume pentru prieteni. 
   Până la următoarea extragere (iulie 2015), Ministerul de Finanțe trebuie să schimbe metodologia, altfel, implicarea populației pentru a cere bon fiscal va reveni la cotele din anii anteriori. Cei peste 4 mii de câștigători (conform ANAF), ce vor deveni probabil peste 5 mii, vor câștiga circa 200 de lei impozabili pentru fiecare bon câștigător validat. Suma este mai mică decât echivalentul unui câștig la categoria a treia la jocul 6 din 49. Șansele de câștig sunt apropiate cu cele de la categoria a treia la 6 din 49, doar că nimeni nu visează să câștige premiul la categoria a treia. Toate mințile se aprind la gândul câștigului de la categoria întâi. Deocamdată, valoarea premiului e mult prea scăzută ca să mai aprindă cuiva mințile, iar acest lucru se va vedea la următoarea extragere. 
   Vom avea mai puține bonuri fiscale solicitate, mai multe bonuri aruncate la coș și mai mulți colecționari de bonuri aruncate. Dacă nu se schimbă metodologia, doar un bon cu o sumă de trei cifre poate ridica valoarea premiului și, odată cu ea, entuziasmul participanților. Încă de la prima extragere au apărut colecționarii de bonuri. Presa relata despre un astfel de caz la Arad. Încet, dar sigur, se vor naște reciclatorii de bonuri din coșurile de gunoi ale marketurilor. Printre aceștia, din cauza salariilor mici, vânzătorii vor fi cei mai fervenți reciclatori. Asta, doar dacă sunt angajați la magazin și nu patroni. În cazul în care sunt și patroni, tentația de a nu elibera bon, mai ales după relaxarea controalelor de la Antifraudă, va fi mai mare decât cea de a deveni colecționar de bonuri. În cazul bonurilor cu valori mai mari de câteva sute de lei, câștigătorii, cel mai probabil, vor păstra într-o mai mare măsură bonurile.  
   În concluzie, dacă Ministerul Finanțelor nu schimbă metodologia și nu oferă o sumă mai mare, separată de premiile a căror valoare scade încontinuu de la data extragerii pînă la validarea finală a rezultatelor, atunci entuziasmul pentru participare  la loteria fiscală se va diminua, iar câștigătorii vor fi colecționari de bonuri aruncate de alții și nu consumatorii ce au solicitat expres bon fiscal.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu