Pages

miercuri, 29 aprilie 2015

Cheltuielile cu șomerii pe județe

Cheltuielile cu șomerii pe județe
   Peste un miliard și jumătate de lei (1,557 mld lei) reprezintă suma plătită de stat, anul trecut, pentru cheltuielile totale cu protecția socială a șomerilor. Aici intră: indemnizațiile de șomaj pentru șomerii cu sau fără experiență în muncă, plățile compensatorii pentru restructurări, plățile pentru absolvenți, formarea profesională și alte cheltuieli.

   În ultimele două decenii, statul aproape și-a dublat cheltuielile, calculate în USD la cursul mediu al anului, cu protecția socială a șomerilor. În 1994, statul cheltuia circa 290 milioane de dolari. Un deceniu mai târziu, în 2004, aceste cheltuieli ajunseseră la 508 milioane de dolari. Anul trecut, suma prezentată mai sus, de 1,557 miliarde de lei, era echivalentul a 465 milioane de dolari, la cursul mediu al anului 2014.
   Situația cheltuielilor pe județe arată diferit de hărțile ratei șomajului. Bucureștiul cheltuie circa 10,7% din totalul sumelor alocate la nivel de țară. Procentul este în scădere față de 2004 (11,3%), dar în creștere față de 1994, când proporția deținută în cheltuielile la nivel național era de 7,4%. Cu procente de peste 3,5% în totalul cheltuielilor de la nivel național sunt județele Prahova și Argeș, cu 3,77%, respectiv 3,58%. În cazul Bucureștiului, aproape jumătate din cheltuielile pe anul trecut (81 de milioane) au fost plătite sub formă de credite întreprinderilor mici și mijlocii pentru înființarea noi locuri de muncă, dar și pentru administrarea fondului de șomaj. În cazul celorlalte două județe, peste 60% din sumele totale alocate au fost pentru plata indemnizațiilor șomerilor cu experiență în muncă.
   Cele mai mici procente deținute în totalul cheltuielilor pentru protecția socială a șomerilor la nivel național le au județele Covasna, Satu Mare și Ilfov. Cele trei județe au primit anul trecut, în medie, peste 15 milioane de lei fiecare. Suma e de peste zece ori mai mică decât cea alocată pentru București. Toate cele trei județe au avut în luna decembrie a anului un număr cumulat de șomeri înregistrați de 15.196. În București, în luna decembrie a anului trecut, numărul șomerilor înregistrați era de 21.662. Alocarea de 166,87 milioane lei pentru București, față de 46,47 milioane pentru cele trei județe, în condițiile în care numărul șomerilor înregistrați în cele trei județe reprezintă 70% din numărul șomerilor înregistrați în capitală, mi se pare disproporționată.
   Din 1994 până în 2014, cele mai mari diminuări ale ponderii deținute în cheltuielile de la nivel național pentru protecția socială a șomerilor le-au avut județele Dolj (de la 5,06% la 2,95%), Neamț (de la 4,99% la 2,36) și Vaslui (de la 3,68% la 2%). La polul opus, cu cele mai mari creșteri ale ponderii deținute se află București (de la 7,41% la 10,71%), Gorj (de la 0,75% la 2,58%) și Hunedoara (de la 1,65% la 3,36%). În ultimul deceniu, situația este diferită, Brașovul (de la 7,97% la 2,36%), Galațiul (de la 5,89, la 2,11%) și Hunedoara (de la 5,08% la 3,36%) fiind județele cu cele mai mari diminuări ale ponderilor deținute în totalul cheltuielilor. Cel mai rău le-a mers în ultimul deceniu județelor Suceava (de la 1,78% la 3,34%), Bihor (de la 1% la 2,46%) și Vâlcea (de la 1,72% la 3,13%), acestea mărindu-și ponderea deținută. Toate aceste evoluții sunt explicabile, în mare parte, prin mutațiile suferite de economia românească în ultimile decenii. Creșterea sau diminuarea unor ponderi în zonele miniere (Gorj și Hunedoara) sau în zonele puternic industrializate (Brașov, București, Galați) se reflectă în valorile înregistrate.
   Rămân, însă, niște necunoscute ce țin de alocarea pe criterii neclare a sumelor, dar și faptul că, deși din 2004 încoace salariile nete lunare aproape s-au triplat în termeni nominali (de la 598 lei la 1.706 lei),  și PIB-ul la fel (248 mld. lei la 667 mld. lei), cheltuielile pentru protecția socială a șomerilor au scăzut de la 1,657 mld. lei în 2004 (am denominat valorile din tabel aferente anului 2004) la 1,557 mld. lei în 2014, iar guvernul din 2012 încoace  e de stânga.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu