Mult-premiatul film a lui Andrey Zvyagintsev - Leviathan - e o frescă a mentalității de baron local rus, deloc diferită de cea a baronului local românesc. Spaima că Rusia se apropie tot mai mult de noi e chiar nefondată.
De fapt, noi suntem deja integrați la nivel de „elită politică” în Uniunea Euroasiatică de vreo douăzeci de ani încoace, doar că nu vrem să recunoaștem această realitate.
Anul trecut, la Cannes, filmul a obținut premiul pentru cel mai bun scenariu, dar a ratat Palm d`Or-ul la mustață. Nu-i nimic, asta ar trebui să ne bucure, iar anul acesta, noi ar trebui să luăm stenogramele cu discuțiile baronului Gheorghe Bunea Stancu din arest sau pe cele când promitea picioare în gură unei ziariste și, gata, ne-am scos cu un premiu pentru scenariu în cel mai rău caz. Dacă luăm toată arhiva DNA-ului de înregistrări cu baroni locali în acțiune, putem patricipa vreo zece ani la festivaluri fără probleme. Are balta pește, și, în plus, la noi nimeni n-ar acuza regizorul de lipsă de patriotism ca-n Rusia. Nu, la noi toți ar cădea de acord că realitatea politică nesurprinsă de înregistrări e mult mai ofertantă decât zece filme cu baroni ruși.
Ce diferență e între primarul din Lupeni, cel ce a sponsorizat Gala Bute, iar după doi ani i-a intrat primăria în faliment, și Vadim Shelevyat - primarul din orășelul rus ce se dă de ceasul morții trăgând de toate sforile „statului de drept rus” să sponsorizeze Pravoslavnica Biserică Rusă cu un loc pentru Casa Domnului? Diferența, dacă există, e una de nume și atât. Pentru Casa lui Dumnezeu, dar mai ales pentru niște voturi, primarul, cu apucături de Bunea Stancu și Nicușor Constantinescu, bate palma cu un fel de Pimen local, întocmai cum a bătut Năstase cu același Pimen, de data aceasta chiar Pimen cel adevărat, nu vreun substitut, în 2004, sau cum a bătut Ponta palma cu Patriarhul Portmoneul Mântuirii Neamului, nu mai departe de anul trecut. E că ai noștri sunt ceva mai ofertanți pentru scenarii bune de premiat la festivaluri?
Rușii ar trebui să se teamă de apropierea de noi și nu invers. Odată ajunși la granițele României, s-ar putea ca-n două-trei săptămâni amata ursului de la răsărit să sucombe sub povara unor contracte prin încredințare directă de săpat tranșee sau, mai rău, de securizare a frontierelor cu niște firme patronate de căsuțe poștale prin insule. Microbul contractelor cu dedicație prelungite la infinit și cu zero obligații e mai dificil de anihilat decât o sută de olimpiade cu cheltuieli supra-dimensionate.
Lumea lui Vadim Shelevyat se regăsește în mai toate comunele și orașele de la noi. O regăsim, de asemenea, și la nivel central, și, poate, de aceea filmul nu impresionează decât prin similaritatea cu stările de fapt din statul euro-atlantic integrat deja de opt ani - România. S-o luăm pe rând. Avem primari cu apucături de mafioți? Avem, slavă Domnului, cât să dăm și la alții. Avem procurori proptiți în funcție ca să facă „justiție” pentru mafioți? Avem, și nu numai procurori, ci și judecători, chiar de la CCR. Avem șefi de poliție mână în mână cu mafioții? Avem poliție? Dacă avem toate acestea, atunci toată România e un platou de filmare pentru Leviathan. Deci, dacă rușii îndrăznesc să vină cu filmul la noi la vreun festival, nici nu vor trece de preselecție, pe motiv că acțiunea e prea subțire, prea ancorată în cotidian și plagiată fără jenă de pe înregistrările DNA.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu