Pages

luni, 19 ianuarie 2015

Cerem conversia creditelor din franci în ruble la cursul din timpul lui Elțin!

Dezastrul post-franc elvețian
   După beleaua cu francu` de săptămâna trecută lumea se împarte în două: o parte cu credite ce-l trage de pijamale pe Isărescu să se trezească și să le plătească ratele, și o alta, ce n-are credite, sau dacă are, sunt în euro sau lei și, deocamdată, nu-l trage de izmene pe Isărescu.
Dacă dl Isărescu merge să fie urecheat în Senat de dna Vass, după ce va termina să-i urechească pe cei ce nu plătesc „evaluatorii corecți”, precum soțul dumneaei, atunci vom asista la o escaladare a cererilor de conversie pe principiul „piramida cere vârf”. 
   Da, cei cu credite în euro au păduchi? De ce să nu se facă conversia și la cei cu credite în dolari? Să se facă, dar la cursul din ziua semnării contractului! Așa ne zic unii împovărați ai ratelor. Eu zic să facem să fie bine pentru toată lumea și să convertim toate creditele în ruble rusești la cursul de pe timpul lui Elțin. Fie-i țărâna ușoară! În felul acesta,toţi creditaţii ar plăti o rată de trei ori mai mică şi toată lumea ar fi fericită, ca să nu mai zic de Isărescu, care ar rămâne cu urechile intacte.
   Din cei 75 de mii de „fericiți întru CHF”, în scădere de la cifra avansată inițial de 200 mii, niciunul nu s-a gândit să facă ceva din 2011 încoace. În 2011, Banca Națională a Elveției a intervenit și a stabilit un curs artificial între franc și euro. La trei ani și jumătate distanță, aceeași instituție a făcut cale întoarsă. În tot acest timp, niciunul dintre fericiți nu s-a gândit să facă ceva. Acum țipă că statul e dator să le achite ratele. De ce doar lor și nu și restului? Dacă în doar șapte ani cei cu astfel de credite au atâtea belele, ce se vor face peste zece ani, peste douăzeci? Va interveni statul la fiecare fluctuație valutară de-acum și până la achitarea creditelor?
   Săptămâna trecută, Bloomberg ne anunța că doi băieți deștepți au câștigat de pe urma pariului pe scăderea CHF circa 2,7 miliarde de dolari. Asta e partea plină a paharului. Partea goală e că cei doi au avut pe piață o contrapartidă care s-a fript cu 2,7 miliarde de USD. Pentru contrapartidă, data de 15 ianuarie e trecută cu o mare cruce neagră în calendar. Spun toate acestea pentru că un lucru trebuie să fie clar, și anume - orice credit presupune un risc, poate nu la fel de mare ca cel prezent pe piața Forex, atunci când pariezi pe o valută, dar el există, și dacă nu ești conștient de el atunci când te angajezi la un credit pe termen lung, nu o poți folosi drept scuză sau clauză de absolvire.
   Urmările creditelor asumate în franci se vor vedea în creșterea portofoliului de neperformante și în executările silite ce vor urma. E greu de crezut că BNR și băncile creditoare vor accepta altceva decât o reeșalonare și o amânare a ratelor pe o anumită perioadă. Despre renegocierea la cursul din 2007 nu poate fi vorba, pentru că atunci dobânda la creditele în lei sărea de 15% pe an, iar dacă vrei cursul de schimb de atunci, trebuie să-ți asumi și dobânzile la lei de atunci. Oricum, pe termen mediu, peste jumătate din aceste credite vor deveni neperformante din cauza ratelor mari și a refinanțării dificil de realizat, în condițiile în care garanția reprezentată de ipotecă nu mai are aceeași valoare ca în 2006 sau 2007. 
   Un mare economist din Djibouti spunea: „Cel mai bun credit e cel pe care nu-l iei”. Un mare economist din România, dat în urmărire internațională, ne spunea: „Cei mai ieftini bani sunt cei ce nu-ți aparțin”. Și unul și celălalt se înșelau, creditul în franci e cel mai bun credit, atunci când pui statul să ți-l plătească.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu