Pages

luni, 17 februarie 2014

Cultura organizațională în companiile de stat

Cultura corporatistă în companiile de stat
   Se iau cinci maimuțe și se introduc într-o cușcă. În partea de sus a cuștii, inaccesibilă, este atârnată o banană. La un moment dat, în cușcă este introdusă o scară ce face posibil accesul la banană.

La fiecare tentativă al unei maimuțe de a ajunge la banană, celorlalte patru li se aplică o baie cu apă rece sub presiune. După câteva banane mâncate, maimuțele udate înțeleg cauzalitatea directă între tentativa de a lua banana și dușul cu apă rece, așa că încep să aplice maimuței pofticioase o corecție fizică. După câteva zile, nicio maimuță nu mai încearcă să ia banana deși dușul este scos din funcțiune. La înlocuirea unei maimuțe din cușcă, cu una nouă, ce nu cunoaște costul bananei, celelalte maimuțe îi temperează apetitul printr-o bătaie de ținut minte. Treptat, toate maimuțele sunt înlocuite cu unele noi și, de fiecare dată, la tentativa de a lua banana, celelalte o calmează pe nesăbuită, deși nicuna nu făcuse parte din grupul inițial de maimuțe udate. Acest experiment încearcă să explice modul de formare a culturii din cadrul unei organizații.
   Pentru a ne edifica asupra modului de formare a culturii organizaționale în cadrul companiilor de stat românești, maimuțele introduse în cușcă trebuie să aibă fiecare punga lor de banane. Unele pungi să fie mai pline, altele mai subțiri, întocmai cum e și bagajul de pile ale angajatului. După ce sunt introduse în cușcă, maimuțelor li se vor crea toate condițiile pentru un trai de vis. Bananele vor fi livrate zilnic, vor asculta muzică clasică tot timpul, vor beneficia de culcușuri comode, orice, pentru a imita cât mai bine condițiile de muncă dintr-o companie precum e  ... TVR-ul, să zicem. Toate cheltuielile cu bananele consumate, amenajarea cuștii de lux și DJ-ul de muzică clasică vor fi trecute pe răboj. Mai departe, pentru a simula condițiile unei perioade de criză economică, în cușcă vor fi introduse maimuțe noi, cărora li se vor aplica același tratament pe bază de banane, paturi confortabile și muzică pentru destresare. Singurul inconvenient va fi spațiul mai restrâns. Cheltuielile suplimentare vor fi trecute pe un răboj suplimentar. După încă o perioadă, se vor introduce în cușcă tot mai multe maimuțe cu pile, ce vor fi favorizate față de cele mai vechi, pilele acestora fiind cam ruginite. Răboajele cu cheltuieli se vor acumula alcătuind un catastif de dimensiuni mitice, iar la un moment dat se va renunța la ele, evidența unor cheltuieli niciodată acoperite din venituri fiind de prisos. Totuși, se va încerca stresarea maimuțelor mai vechi pentru a renunța la cușcă dorindu-se, în acest fel, a crea spațiu și condiții superioare pentru cele mai noi, mai piloase sau cu pile mai noi. În continuare, se vor introduce o serie de teste de aptitudini pentru toate maimuțele obișnuite să nu facă nimic și, în funcție de rezultate, vor fi scoase din cușcă maimuțele „neperformante”. Rezultatele experimentului pot fi comensurate printr-o lungă listă de cheltuieli folosită pe post de hârtie igienică de proprietarii cuștii, o schemă de personal supradimensionată, numărul maimuțelor dublându-se față de începutul experimentului și două-trei maimuțe scoase din cușcă pe motiv de neperformanță la păpatul de banane și lenivitul în exces. Concluzia este că, dată fiind vicierea rezultatelor prin adăugarea de maimuțe pe parcursul derulării experimentului, este necesară reluarea lui, iar fondurile necesare vor fi asigurate din taxarea celor ce nu se uită la flatulațiile unor maimuțe c-o viață de huzur.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu