Cu minerii la dentist

   -Acum, că am intrat în mină cât dracu` stăm? Știe cineva?

-Stăm cât or fi nevoie, că doară nu stăm degeaba.

-No, io, dară zâc, că de nu ne dă banii cum or zâs, îi bai.

-Las că ț-or da banii, că-s de cuvânt.

-No, mesaj de la nevastă-mea, citire, i-auzâți: „La Tv or început să deie despre voi. Despre cei din piață, no, nimic.”

-Tu ai semnal aici, că eu n-am?

-Am, că doar îi iphone, că mi l-or dat cadou de zâua mea.

-No, că șî eu am avut zâua amu vreo lună șî, n-am primit nimic.

-Apăă, amu șî ei, după om, te-or fi văzut mai fraier șî mai fomist, ș-or zâs că la tine merge șî fără cadouri. No, ce zâci, așe-i?

-Dute, mă-n ... de bolând!

-Dom` dentist, ia zâceți cât  om sta aici?

-Mă Ioane, om sta pân` or veni de la București parlamentarii sau Victor, ș-apă mai apoi, ne-om zâce păsu` cum ne-or învățat. No, v-ați învățat fiecare ce are de zâs când or veni televiziunile?

-Învățat, răspunseră minerii echipați la dungă.

   Așa decurgeau probabil discuțiile între moții doritori să fie mineri precum câinii să lingă sare, ce de câteva ore intraseră în subteran cu gând să stea acolo pân-o venii vreun potențat politic să-i scoată cu promisiuni, în văzul javrelor ce păzesc democrația, sau ne păzesc de ea, după cum sună galbenii. 

   C-o seară înainte avuseseră instructajul cu primarul de față și alți vânduți ai locului și puseseră la cale ce și cum să zică în fața televiziunilor, cine și ce să zică, și cât e solda pentru una bucată zi de greva foamei în galerie de mină părăsită. Duseseră provizii, saci de dormit, probaseră echipamentele noi-nouțe marca RMGC, toate astea pentru un spectacol în care Victoraș să apară îngrijorat și să-i roage să iasă afară precum Lazăr acum vreo două mii de ani, doar că Lazăr nu pretindea că era miner și era mort. Nici cei din galerie nu aveau treabă cu mineritul și instructajul era și pentru a remedia aspecte minore ca acestea, minore în ochii „jurnaliștilor lu` pește”. Niciunul nu știa să țină târnăcopul, de bătături în palmă, ce să mai vorbim, le-au văzut probabil l-a alții că ei nu s-au îmbolnăvit de ele niciodată. Unul dintre ei ținea târnăcopul ca pe-o bicicletă stârnind mustrarea viitorilor fomiști în grevă că e infiltrat, de vreme ce-i plac bicicletele. Tot la fel ca Lazăr, și ei erau morți, morți după bani.

   Din trupa de șoc făceau parte dentistul, învățătorul, secretarul comunei, trei mineri importați din Valea Jiului, cu echipamente originale, ca ponoseală și jeg cumulat, și fiul primarului. Ce-i drept el n-ar fi vrut să intre, dar i-a zis tac`su că nu-i mai dă niciun leu dacă nu intră și el. Cu târnăcoapele purtate ca Sfintele Moaște, în afară de cei trei din Vale, cu echipamentele la dungă, tot în afară de cei trei, „minerii” de ocazie și de împrumut intrară în galerie. La intrare așteptau jigodiile ce se intitulează cu emfază „jurnaliști”. Nici n-a dat dentistul cu cizma de băltoacele din galerie, că Victoraș a și început să trâmbițeze nevoia de dialog cu cei blocați de cinci minute în mină.

   O săptămână întreagă Guiță TV, antenele și Abonament TV, blogărașii, și restul de fițuici ce-și deplâng inevitabila dispariție, oare de ce?, ne-au arătat făcătura din mină în contrapondere cu ce se întâmpla în Piața Universității, de parcă glumele alea de mineri reprezintă pe cineva înafară de RMGC. Totul a culminat când a aterizat Mikey Mouse îmbrăcat în salopeta RMGC, salvând minerii de la accidentarea involuntară produsă de târnăcopul folosit pe post de paletă de tenis, la Jocurile Foamei organizate în subteran din plictiseală. Făcătura a continuat apoi cu comentariile conștiințelor de genul CTP, ce vorbeau analitic și scrâșnit despre locuri de muncă, mineri, și tot restul partiturii scrise de Beny Steinmetz (păpușarul RMGC).       

     La final, seara, în stradă au ieșit 15 000 de oameni, cam tot atâția cât s-au chinuit PSD și PNL să-i aducă organizat, din toată țara, în ianuarie 2012 la demonstrația de la Arcul de Triumf. Ascuns după salvarea minerilor, după comentariile CTP-ilor, după cloacele denumite popos televiziuni, Victoraș, a mormăit ceva de dialog și cu manifestanții. Când? Unde? N-a zis.

   Dacă-n anii `90 bunicuța crăpa capetele la Universitate cu minerii, acum, exponentul aceluiași partid vrea să ne bage direct în cap, nu cu ranga ci cu televiziunile, imaginea minerului scrobit la patru ace ce nu vrea decât să muncească, spre deosebire de Piață. După atâția ani, programele de reconversie profesională au dat roade și, putem spune cu mândrie, că am reușit să determinăm un dentist să devină miner, poate dacă ne străduim reușim să transformăm un Doctor în drept într-unul în istorie, sau și mai bine, în istorie.