Așa da, așa nu

   La panoul încropit de pionieri în școlile de dinainte de `89 găseai:  pozele tocilarilor cu funcții din acele timpuri, mesajele directorului și ale altor tovarăși/tovarășe și poeziile închinate parțial patriei, partidului și, bineînțeles, iubiților conducători.
Aciuate într-un colț  mai erau câteva desene mai mult sau mai puțin educative sau reușite, făcute de vreun talent sau semi-talent de prin școală, acestea reprezentând, de altfel, unicul motiv pentru a te zgâii le panoul cu pricina. 
  Rubrica „ Așa da, așa nu ”, căci despre ea este vorba,  deși era o palidă încercare de educație civică cu unele accente de caricatură, aceasta depinzând de talentul pionierului și gradul de deschidere a minții tovarășei sau tovarășului diriginte sau al altui personaj responsabil cu afișajul pe panou, îți dădea o idee despre cât de zeloasă era conducerea școlii în aplicarea  directivelor propagandistice venite de la centru. Astfel, dacă Gigel, pionierul exemplar de la ,,așa da” depășea planul la citit cărți, la adunat fier vechi sau hârtie pentru reciclat atunci, sigur, desenul era realizat de către pionier după ideile vreunui zelos responsabil al vremurilor.
Dacă Gigel era tot la aceeași rubrică, dar nu depășea nici un plan ci era personajul care-l atenționa pe Ionel să n-o mai tragă de codițe pe Ana sau să nu-i mai tragă scaunul, atunci vedeam o oarecare relaxare ideologică la nivelul școlii respective. Pe lângă tema amoroasă evidentă se întrezărea și complicitatea conducerii la eventualele acte antisociale. Gigel, chiar dacă îi ia apărarea Anei, face acest lucru tardiv, după producerea faptei, fără să facă nimic pentru prevenirea evenimentului antisocial. Concluzia ce putea fi trasă era că în cadrul școlii respective rețeaua de informatori ce ar fi favorizat prevenirea acestui incident era slab organizată și, prin urmare, aerul instituției era cu o nuanță mai democratic decât în cazurile depășirii planurilor.

  La panoul desenat de fostul pionier, aici de față, în care rubrica sus-menționată are ca protagoniști de această dată pionierul model, comandat de unitate, medaliat la olimpiada profitului, Banca Transilvania și, de cealaltă parte, pe pramatia clasei, vlăjganul cu două capete mai înalt decât colegii din clasă, fostul premiant stricat de anturaj și de părinți, nimeni altul decât ... BCR ! Ce-i drept, nici premiantul nu mai e ce era pe vremuri un adevărat premiant. Dacă-l studiezi mai îndeaproape, vezi că stă cam prost la unele materii. Vezi că n-a prea dat pe la cercul șahiștilor, că altfel, cum să explici lipsa totală de strategie în privința restructurării creditelor neperformante. Putem să-l bănuim de bun simț pentru că nu dă în clienții buni platnici cu buzduganul cu șapte comisioane supradimensionate. Putem chiar să-l suspectăm de o oarecare înțelegere a situației pieței, dar de aici până la conceperea și implementarea unei strategii, care măcar să  conducă la o stopare a sporului creditelor neperformante, e cale lungă.  Și totuși, e premiant pentru că  față de restul clasei nu încearcă să ascută pixul sau și mai rău, stiloul. E conștient de greșelile așternute pe foaie la lucrări de control și nu încearcă s-o păcălească pe tovarășa profesoară cerând lucrarea înapoi pentru a o semna că, ce să vezi, uitase s-o semneze. Ce mai, e printre puținii ce  mai știu că au teme și le face, iar la final e răsplătit pentru silința de care dă dovadă.

   În spatele clasei stă BCR, huiduma clasei. E cu un an sau poate doi, mai mare decât restul clasei. Se zice că-i de familie bună, austriacă, dar chiar și așa, tot a rămas repetent. Banca în care stă e prea mică pentru el și de aceea stă urcat pe ea de zici că-i pretutindeni. Și toată lumea are acestă impresie, că e peste tot și dacă ai treabă, doar cu el poți discuta. Însă mintea de furnică într-un corp de elefant abia face față să asigure funcțiile de bază, despre strategie, rigurozitate la analiza dosarelor, cred că sunt pretenții extravagante. Și uite-așa, a ajuns huiduma primul pe tot sistemul bancar la credite neperformante. Se vede treaba că din mixajul valsului vienez cu perinița neaoșă a ieșit capodopera lui Guță „Milion cu milion”, care după cum se știe, face mai multe milioane, doar că ele e adunate în dreptul creditelor neperformante.

   Din rubrica „Așa da, așa nu” din panoul sistemului bancar românesc ne privesc imortalizați de tușa creditării Gigel și Ionel. Atât Gigel cât și Ionel au depășit cu mult planul la credite și-acum, amândoi cu pumnii strânși privesc neputincioși la mormanul de restante ce înfloresc în neperformante. Ionel îi trage scaunul Anei și-apoi măsuța, casa, mașina, afacerea, iar la final o trage și de codițe. Gigel nu-l mustră ci din contră se alătură, dar mai cu perdea. Întâi discută cu Ana, apoi după ceva amânări se comportă la fel ca Gigel.
   La final o radieră invizibilă șterge ,, Așa da,”.