Naș pe făraș, sau care-i costul menținerii lui Piți pentru fotbalul românesc

   Când au bătut palma pe 400 mii euro pe an, cele două emisfere ale unui creier tot mai chinuit de depresii necalificate și-au zis fiecare că a prostit-o pe celălaltă. Piți vedea în clauzele de reziliere ceea ce vede la cazino când se duce cu o mini-cameră în pachetul de țigări, și anume, o movilă de bani ce-și așteaptă stăpânul. Nașul, de cealaltă parte, vedea cum un contract demn de țările africane, în ceea ce privește obligațiile asumate, îi va permite continuarea sistemului de premiere a portarilor, femeilor de servici și electricienilor de la Casa Fotbalului ca prin anii 2000, când,  mai, mai să nu rămână bani pentru baza de la Săftica.

Turcii n-au auzit de Podul Înalt

   Ședința de dinaite de meci se desfășura ca și celelalte, adică sub sceptrul unei plictiseli mascată de ochi inteligenți, ațintiți spre mâzgâlelile lui Nea` Piți. Tănase își lungea gâtul spre tablă răsărind dintre colegi ca un bâtlan din stufăriș. Se înțelege că nu înțelegea ceva din schemele de joc desenate, ce-i drept, nici Piți nu prea știa ce-a desenat pe tablă, c-avusese O seară grea  la cazinou, înecată spre dimineața cu bucăți de gheață asezonate cu whisky sau votca, sau de amândouă, că de la un moment nu mai știa.