Social Icons

joi, 14 decembrie 2023

Cinci visuri ale românilor din `89 spulberate de tranziție

Cinci visuri ale românilor din `89, spulberate de tranziție
   Revoluția din `89 a adus cu ea o doză mare de naivitate, contrabalansată imediat de concretul activului de partid de eșalonul doi. Pe lângă libertate - idealul spiritual, lumea ieșită în stradă își dorea concretețea unei îndestulări materiale imediate, sătulă fiind de lipsurile anilor `80.
Statul la cozi, lipsa căldurii și a apei calde, a electricității, interdicția de a deține un pașaport, sunt câteva din revendicările ce trebuiau soluționate imediat. După aceste revendicări, urmau cele de ordin spiritual, adică, pluripartidism, democrație, lustrație pentru călăii regimului.

   Primul vis spulberat - Libertatea

   La numai câteva luni de la revoluție, după votul din Duminica Orbului, în iunie 1990, libertatea de a-ți manifesta nemulțumirea, frustrarea și indignarea față de fenomenul avansării pe funcții a eșalonului doi din activul de partid a căzut sub răngile spiritului civic manifestat de mineri. Visul libertății era înlocuit de consensul că panseluțele plantate cu ranga printre creierii manifestanților e cea mai înaltă dovadă de spirit civic. După momentul Pieței Universității, libertatea s-a manifestat în vizionarea serialelor gen Sclava Isaura, Dallas, în umplerea petului cu suc de la dozatorul TEC, în statul la coadă pentru a depune bani la Caritas, FNI, SAFI, și în două-trei manifestații de fațadă ale sindicatelor, acestea fiind pe-o mână cu puterea politică. Culmea e că, aceeași mineri ce au zdrobit destine în Piața Universității, au dat dovadă de libertate în mineriadele ce au urmat în anii următori. Ei, măcar, și-au manifestat revolta ulterior pe bune față de restul românilor ce-au preferat să și-o înece în 15 mii de specialiști, în cozile de la Bancorex, Dacia Felix, FNI, în albumul De Cartier.

   Al doilea vis spulberat - Propășirea materială

   Toți cei ajunși la putere în perioada tranziței și după au jurat ca, pe lângă propășirea spirituală, să ne-o aducă, la pachet, și pe cea materială. Zilele acestea, la jurământul noului prim-ministru, vom afla că va lucra sau se va face că va lucra la propășirea noastră, a muritorilor de rând, spirituală și, ceea ce contează, la cea materială. Cum ar zice cântecul - we are a bunch of materials girls. Românul, rupt de foame în 1989, a ieșit în stradă să se propășească și el, mai ales, material, pentru că spiritualul nu ține de foame sau frig, decât dacă ești călugăr. Toți au crezut că, odată plecat Ceaușescu, cornul abundenței se va răsturna peste România. Optimismul s-a domolit repede, când a fost pusă în funcțiune mașinăria inflației. Așa se face că, între 1990 și 2000, leul s-a devalorizat de 1.117 ori. Salariile medii, în schimb, au crescut de 632 de ori. Deci, propășirea materială a constat în scăderea puterii de cumpărare la jumătate față de 1990. Românilor nu le-a rămas decât să încerce propășirea spirituală, dacă mai aveau nerv.

   Al treilea vis spulberat - Pluripartidismul

   La ce bun să ai de ales, dacă toți sunt la fel? Și erau la fel, chiar dacă în fruntea lor erau foști deținuți politici precum Cornelui Coposu sau capitaliști precum Ion Rațiu - oameni în adevăratul sens al cuvântului. În structura de partid, în schimb, la nivelul doi, în anii `90, regăseai cadrele de partid și securiști de dinainte de 1989. Printre cei 15 mii de specialiști aduși odată cu alternanța la putere din 1996, erau și Nini Săpunaru, și Traian Băsescu, și Viorel Cataramă - privilegiați și înainte și după revoluție. La finalul primului deceniu de după revoluție, românii au avut de ales între un fost comunist, amic în tinerețe cu Ceaușescu, și un fost poet de curte a lui Ceaușescu, cu orientări de extremă dreapta. De spaimă, România l-a ales pe cel dintâi. Pluripartidismul își arăta punctele sale tari.

   Al patrulea vis spulberat - Pașaportul

   Dacă aveai un pașaport chiar în 1990, puteai să te sustragi de la un deceniu de democrație originală. După și, mai ales, după Piața Universității, pașaportul te ajuta să mergi la turci, moldoveni, bulgari, sârbi, unguri, deci, prin jur, sau prin Africa, în țări de largă respirație democratică, ca și noi. Vestul era inaccesibil muritorilor de rând, fără ceva mai mulți bani puși deoparte. Ca să iei o viză turistică spre vestul Europei, prin anii `94 - `95, te costa cam 1.000 - 1.500 de mărci sau 600 - 800 de dolari. Asta însemna cam 1,65 milioane de lei în 1995, echivalentul a 7,7 salarii medii nete. Astăzi, echivalentul acelorași 7,7 salarii medii ar însemna 36  mii lei. Era o sumă mare pentru acele timpuri și nu oricine și-o putea permite, unde mai pui că îți trebuiau și bani de drum și de alte cheltuieli. Aveai, așadar, pașaport, dar nu făceai mare lucru cu el, dacă nu te ocupai cu bișnița de la turci. Românii trăiau într-un fel de Coree de Nord, în care, din când în când, puteai să-ți cumperi salam, să bei carbogazoase de la TEC, să te cultivi din ziarul Infractoarea și să te uiți la filme cu Van Damme. Cu excepția TEC-ului și Infractoarei, erai din nou în anii `80.

   Al cincilea vis spulberat - Lustrația foștilor comuniști

   Ticu Dumitrescu, fostul deținut politic, a fost inițiatorul uneia dintre legile lustrației, lege despre care s-a vorbit încă din zorii revoluției. La 23 de ani de la revoluție și 4 ani de la moartea lui Ticu Dumitrescu, în 2012, legea a trecut prin parlament. O frecție întârziată la un picior de lemn - așa se poate rezuma oportunitatea și efectul acestui act legislativ la 23 de ani de la revoluție. Toți anii `90 am fost violați ritmic de foștii nomenclaturiști, pentru ca, odată cu pensionarea acestora, să ni se spună că am scăpat oarecum, dar nu de tot, pentru că urmează era copiilor nomenclaturiștilor. Oricum, legea a ieșit ciuntită, ca nu cumva să le pună probleme nomenclaturiștilor ce refuzau să se pensioneze.

   Zilele revoluției au dat naștere la visuri. Toți românii visau la lucruri mărețe, toți aveau idealuri și mai toți au fost înșelați. Românilor li s-a refuzat timp de un deceniu dreptul la decență de către o clasă politică lepădată direct din măruntaiele școlilor de partid. Ei s-au bucurat de libertate, s-au propășit material, ei au avut ce face cu pașaportul, ei s-au jucat de-a pluripartidismul și, la final, fibra de comuniști le-a rămas intactă. La umbra lor a crescut o nouă nomenclatură, mai rapace, ce transcende barierele de partid și parcă mai tare pe cele ale bunului simț. 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu