Social Icons

luni, 7 octombrie 2019

Ce venituri a avut Biserica Ortodoxă Română anul trecut

Cât au adunat eparhiile BOR în 2018
   În 2018veniturile totale ale Bisericii Ortodoxe Româneadunate la nivelul patriarhiei, mitropoliilor, arhiepiscopiilor și episcopiilor s-au ridicat la valoarea de 573,7 milioane de lei
   
   Datele din 2018, conform datelor Ministerului Finanțelor Publice, sunt aferente asociațiilor non-profit administrate de eparhiile BOR (mitropolii, arhiepiscopii, episcopii).
   Suma veniturilor de anul trecut e cu 12,2% mai mare decât cea din anul anterior (511,1 milioane lei - vezi tabelul din imagine). Putem spune că veniturile BOR din 2018 au crescut mai repede decât PIB-ul României, creșterea nominală a economiei naționale fiind de 10,8% față de anul 2017. Putem aprecia că eparhiile BOR sunt câteodată mai eficiente ca ANAF-ul nostru. Nu e cazul și anul trecut, pentru că veniturile ANAF au crescut cu 17% față de anul anterior. Totuși, comparația nu e deloc măgulitoare pentru BOR, despre care se crede că e un exemplu de urmat atunci când vine vorba de atragere de resurse financiare, pentru că ANAF-ul nostru e cel mai neperformant Fisc din UE.

   Mai trebuie precizat faptul că, pe lângă cele 573,7 milioane , BOR-ul mai primește de la stat un procent cuprins între 80% și 85% din totalul sumelor cheltuite pentru cultele din RomâniaAsta înseamnă peste 500 milioane de lei dacă ne raportăm la alocările din 2018 (654 mil. lei)
   Deci, din ceea ce se adună de către eparhii și din ceea ce primește de la statBOR administrează anual venituri de peste un miliard de leisumă apropiată de veniturile din 2018 ale primăriilor sectoarelor 1 și 3 (1,2 și 1,1 mld. lei în 2018 -  accesează aici veniturile principalelor primării din 2018), primării aflate în topul veniturilor administrațiilor locale din 2018. 

   Care sunt cele mai bogate eparhii ale Bisericii Ortodoxe Române?

   Înainte de a începe topul, trebuie făcute câteva precizări. Veniturile adunate de asociațiile non-profit administrate de eparhiile BOR pot fi colectate la nivel de patriarhiemitropolie, arhiepiscopie și episcopieNu există o regulă de ierarhie și nu toate eparhiile dintr-o mitropolie administrează asociații non-profit sau înregistrează profituri în contul asociațiilor pe care le dețin. De exemplu, în Mitropolia Moldovei și Bucovinei veniturile sunt administrate de două asociații: Mitropolia Moldovei și Bucovinei și Arhiepiscopia Romanului și Bacăului. Arhiepiscopia Iașilor, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și Episcopia Hușilor nu înregistrează venituri, conform datelor MFP.

   Patriarhia Română - Administrația Patriarhală e asociația non-profit cu cele mai mari venituri încasate anul 2018 (102,5milioane lei - vezi tabelul din imagine). Față de anul anterior, 2017veniturile acestei asociații au crescut cu 10,1 milioane lei.
   Pe locul doi se află asociația administrată de Mitropolia Moldovei și Bucovinei, cu venituri totale în 2018 de 95,2 milioane leiîn creștere cu 6,4 milioane lei față de anul 2017.
   Pe locul trei se află asociația administrată de Arhiepiscopia Bucureștilor, cu venituri de  67,3 milioane de lei în 2018, în creștere cu 8 milioane lei față de anul anterior (vezi tabelul din imagine).
   Locul patru e ocupat de asociația administrată de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, cu venituri totale de 61,4 milioane lei și o creștere de venituri de 13,8 milioane lei față de anul anterior (47,6 mil. lei - vezi tabelul din imagine), creșterea fiind cea mai mare dintre eparhiile BOR.
   Locul cinci e ocupat de asociația administrată de Episcopia Caransebeșului, cu venituri de 27,6 milioane lei în 2018.

   Clasamentul pe mitropolii (aici intrând și eparhiile din subordine) ne arată că cea mai bogată e Mitropolia Munteniei și Dobrogei (164,9 mil. lei). Dacă ținem cont că patriarhul e și mitropolit al Munteniei și Dobrogei, atunci suma poate crește cu cele 102,5 milioane de lei ale Administrației Patriarhale.
  Mitropolia Moldovei și Bucovinei e pe locul doi, cu venituri de 96,6 milioane lei, iar pe locul trei e Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului(61,4 mil. lei).

   Cu venituri anuale mai mari decât cele ale unui oraș mare, asta fără să punem la socoteală societățile comerciale pe care le deține și care sunt impozitate ca toate societățile comerciale (de exemplu Basilica Travel), Biserica Ortodoxă Română nu se poate plânge de lipsă de resurse, dar ceea ce se vrea a se impozita de către unii, adică veniturile administrate de asociațiile non-profit BOR, nu prea se poate, pentru că atunci ar trebui să impozitezi la fel toate asociațiile non-profit din țară.  


Un comentariu:

  1. Dealerii de droguri,,,pardon,,,vise, în loc să fie băgați la pușcărie, huzuresc

    RăspundețiȘtergere

 
Blogger Templates