Social Icons

miercuri, 17 iulie 2019

Capitala și 16 județe depășesc jumătate din media UE a PIB-ului pe cap de locuitor la paritatea de cumpărare

Topul județelor după PIB-ul la paritatea de cumpărare din UE în anul 2018
   Ultimele date ale Eurostat dau România la un nivel al PIB-ului pe cap de locuitor la paritatea de cumpărare standard de 64,4% din media UE. Asta înseamnă că PIB-ul pe cap de locuitor în prețuri curente de anul trecut din România (10,4 mii euro) e echivalent cu 19,9 mii euro la paritatea de cumpărare din UE.
   
   Ultima prognoză în profil teritorial a Comisiei Naționale de Prognoză și Strategie ne oferă cele mai recente estimări privind PIB-ul pe cap de locuitor în prețuri curente de la nivel de județe. Date definitive privind PIB-ul pe pe cap de locuitor la nivel de județe în anul 2018 vor fi publicate peste doi ani, pentru că INS-ul nostru se mișcă mai greu. Așa că, dacă vrem date mai recente, trebuie să ne ghidăm după estimările CNPS. 
   Aplicând paritatea de la nivel național a PIB-ului pe cap de locuitor avansată de Eurostat pentru România, putem estima cum se situau județele noastre în raport cu media UE în privința PIB-ului pe cap de locuitor la paritatea de cumpărare. 

   Trebuie precizat faptul că, anul trecut, PIB-ul pe cap de locuitor de la nivelul UE exprimat în prețuri curente a ajuns la 30,9 mii euro. În funcție de această valoare se calculează PIB-ul la paritatea de cumpărare standard de la nivelul statelor UE, ținându-se cont de diferențele de prețuri dintre state.

    Cum arată topul județelor după PIB-ul pe cap de locuitor la paritatea puterii de cumpărare din UE din 2018?

   Capitala conduce detașat în acest top. Anul trecut, conform ultimei prognoze CNPS, PIB-ul pe cap de locuitor din București a ajuns la 26,5 mii euro. Aplicând paritatea de cumpărare a Eurostatului, ne rezultă un PIB pe cap de locuitor în euro la paritatea de cumpărare standard din UE (euro pps) de 50,75 de mii de euro pentru București, asta însemnând 164% din media UE (vezi tabelul din imagine).
   La mare distanță după capitală, conform calculelor efectuate pe baza datelor CNPS, județul aflat pe locul doi după PIB-ul pe cap de locuitor la paritatea de cumpărare din UE e Timișul (26,8 mii euro pps; 87% din media UE).
   Clujul e județul aflat pe locul trei, media PIB-ului pe cap de locuitor la paritate din acest județ fiind de 26,1 mii euro pps (85% din media UE - vezi tabelul din imagine).

   Locurile patru și cinci în acest top sunt ocupate de județele Constanța (25,7 mii euro pps; 83% din media UE) și Brașov (24,1 mii euro pps; 78% din media UE).

   Ilfovul, județ care în urmă cu un deceniu era pe locul doi după capitală în privința PIB-ului pe cap de locuitor, în prezent nu intră în top 5, fiind abia pe locul 8, după Sibiu și Prahova  (21,5 mii euro ppc; 70% din media UE). Cauza principală a pierderii bătăliei cu celelalte județe o reprezintă creșterea accelerată a populației în urma migrației dinspre capitală spre localitățile din Ilfov (un plus de 125 de mii de locuitor între 2008 și 2018).

   În afară de aceste cinci județe și capitala, în alte 12 județe valoarea PIB-ului pe cap de locuitor la paritatea de cumpărare depășește 50% din media UE. Totuși, dacă ne raportăm la media națională, care reprezintă 64,4% din media UE a PIB-ului la paritatea de cumpărare, doar capitala și alte opt județe depășesc acest prag (vezi tabelul din imagine).

   Cele mai mici valori ale PIB-ului pe cap de locuitor la paritatea de cumpărare din UE se înregistrau anul trecut în județele Suceava (11,5 mii euro ppc; 37% din media UE), Mehedinți (11,5 mii euro ppc; 37% din media UE), Teleorman (11 mii euro ppc; 36% din media UE), Botoșani (10 mii euro ppc; 32% din media UE) și Vaslui (9,7 mii euro ppc; 31% din media UE - vezi tabelul din imagine).

   Datele ne arată că un bucureștean are în medie o productivitate de peste 5 ori mai mare decât a unui vasluian și de 2,6 ori mai mare decât media națională. Această productivitate crescută în capitală nu are legătură cu localizarea unor mari companii, pentru că în PIB-ul județelor intră doar cea ce se produce local. Asta înseamnă că dacă o companie are sediul central în capitală și fabrici în alte județe, în PIB-ul județelor va intra activitatea acelor fabrici, iar în PIB-ul capitalei va intra activitatea de la sediul central.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
Blogger Templates