Pages

luni, 30 iulie 2018

Cât de productivi sunt salariații noștri din industrie față de cei din statele UE și cât de bine sunt plătiți

Topul statelor UE după productivitatea salariaților din industrie
   Industria a avut anul trecut o pondere de 24,2% în PIB-ul României. Din acest punct de vedere, doar două state comunitare (Irlanda și Cehia) au înregistrat ponderi mai mari ale sectorului industrial în PIB-ul național.

duminică, 29 iulie 2018

Cum arată topul statelor europene după investițiile străine directe

Ce țări din UE atrag cele mai multe investiții străine
    România avea, la finalul primului trimestru al anului, o poziție netă a investițiilor directe de - 75,3 miliarde de euro. Asta înseamnă că investițiile străine directe realizate în România (81,8 mld. euro) depășeau cu 75,3 miliarde de euro investițiile directe realizate de companiile românești în străinătate (6,6 mld. euro - vezi tabelul din imagine).

luni, 23 iulie 2018

Eurostatul ne spune că am depășit Croația în privința PIB-ului pe cap de locuitor

Topul statelor UE după PIB-ul pe cap de locuitor din 2017   Anul trecut, PIB-ul pe cap de locuitor la paritatea de cumpărare de la noi a ajuns la 63% din media UE. Asta înseamnă că nu mai suntem pe penultimul loc în UE, pentru că valoarea acestui indicator în Croația (61% din media UE) e mai mică decât cea înregistrată în România.

joi, 19 iulie 2018

Cât contribuiau agricultura, industria, construcțiile și serviciile la PIB-ul Vechiului Regat și al României Mari

Cât de industrializată era România Mare față de Vechiul Regat   Deși pare greu de crezut, România Mare de la începutul anilor `20 era mai puțin industrializată decât Vechiul Regat din perioada premergătoare Primului Război Mondial.

marți, 17 iulie 2018

Cât de bine sunt plătiți bugetarii din administrația publică în economiile statelor ex-comuniste din UE

Cu cât e mai mare salariul din administrația publică față de cel de la nivelul economiei în statele ex-comuniste din UE   România își prețuiește bugetarii mult mai tare decât celelalte state comunitare din estul ex-comunist. Diferența de salarizare dintre administrația publică și media pe economie în cele 11 state ex-comuniste din UE e cea mai mare în cazul României, conform datelor INS din primele trei luni ale anului curent.

luni, 16 iulie 2018

Economia României a ajuns pe locul nouă în UE

În 2017, PIB-ul României în prețuri comparabile ne poziționa pe locul 9 între cele 28 state comunitare
   Avem a noua economie comunitară. Asta reiese din datele PIB-ului la paritatea de cumpărare standard din UE pentru anul trecut.

sâmbătă, 14 iulie 2018

Politica lui FUCK YOU, PAY ME!

Din jandarmul planetei, America a devenit interlopul ei
   Din jandarmul planetei, America a devenit interlopul ei. Acum cere taxă de protecție. Nu ai să-i dai, își ia măciuca și pleacă acasă. Descurcă-te cum poți cu rușii.

joi, 12 iulie 2018

Capitala și 13 județe depășesc jumătate din media UE a PIB-ului pe cap de locuitor la paritatea de cumpărare

Topul județelor după PIB-ul la paritatea de cumpărare din UE în anul 2017
   Ultimele date ale Eurostat dau România la un nivel al PIB-ului pe cap de locuitor la paritatea de cumpărare standard de 63% din media UE. Asta înseamnă că PIB-ul pe cap de locuitor în prețuri curente de anul trecut din România (9,6 mii euro) e echivalent cu 18,8 mii euro la paritatea de cumpărare din UE.

marți, 10 iulie 2018

Ce exporturi și ce importuri s-au înregistrat la nivel de județe în primul trimestru al anului

Topurile județelor după exporturile și importurile din primul trimestru din 2018
   În primul trimestru al anului, exporturile de bunuri ale României au ajuns la valoarea de 16,99 miliarde de euro, în creștere cu 9,8% față de aceeași perioadă din anul precedent. Importurile de bunuri din primul trimestru al anului s-au ridicat la valoarea de 19,70 miliarde de euro (cu 10,8% mai mari decât cele din primul trimestru din 2017).

luni, 9 iulie 2018

Cât au recuperat în materie de PIB pe locuitor statele comunitare ex-comuniste față de cele vestice între 2007 și 2017

Cum a evoluat PIB-ul celor 11 state ex-comuniste din UE raportat la PIB-ul statelor vestice între 2007 și 2017   Anul trecut, cele 11 state ex-comuniste din UE, ce-au aderat la blocul comunitar din 2004 încoace, au ajuns la un PIB total de 1.288 miliarde de euro. Asta înseamnă că economiile estice cântăresc cu mai mult de o sută de miliarde de euro decât economia Spaniei (1.164 mld. euro - vezi tabelul din imagine).

miercuri, 4 iulie 2018

Cum a afectat „revoluția fiscală” numărul asiguraților din județul tău

Topul județelor după scăderile numărului de asigurați în martie 2018 față de martie 2017
   România avea în luna martie cu 211 mii asigurați mai puțin decât în martie 2017. Asta reiese din statistica privind numărul de asigurați la nivel de județe a Casei Naționale de Pensii Publice. Prin asigurați înțelegem asigurați cu normă întreagă, normă parțială, asigurați fără contract de muncă, beneficiari de ajutor de șomaj și asigurați individuali

marți, 3 iulie 2018

Cât de mici sunt salariile noastre raportat la productivitate față de celelalte state din UE

Topul statelor UE din 2017 după raportul dintre salariul brut și productivitatea medie pe salariat   În România anului trecut, un salariat primea o leafă brută anuală echivalentă cu 29% din PIB-ul pe salariat. Din acest punct de vedere suntem pe antepenultimul loc din UE dintre cele 25 de state incluse în analiză. Doar în Grecia și Irlanda salariul anual brut are o pondere mai mică în PIB-ul pe salariat.

luni, 2 iulie 2018

Frenezia imobiliară s-a domolit în Ilfov, dar atinge noi culmi în Cluj și Timiș

Topul județelor după locuințele finalizate în primul trimestru al anului curent
   În primele trei luni ale anului, la nivel național, s-au finalizat 10.273 locuințe, cu 189 în plus față de aceeași perioadă din anul anterior. 5.717 locuințe, reprezentând 56% din totalul locuințelor terminate au fost construite în mediul urban, conform datelor INS.

duminică, 1 iulie 2018

Cât a crescut PIB-ul și cât au crescut salariile din România față de celelalte state UE în ultimul deceniu

Topurile statelor UE după creșterile de productivitate și de salarii între 2007 și 2017
   În ultimii ani, la fiecare majorare de salariu minim sau de salarii din sectorul public, patronatele s-au tăvălit în chinuri că salariile cresc într-un ritm mult mai mare decât productivitatea, iar salariul minim și salariile din sectorul public antrenează creșterea per ansamblu a salariilor din mediul privat.