Pages

duminică, 13 august 2017

Cum stăm față de celelalte state UE în privința joburilor part time

Topul statelor UE după joburile part time
   Joburile part time au fost luate la țintă de guvern în ultima vreme pe motiv că ar fi o formă de evaziune. Patronul, bănuit din start de stat ca fiind de rea-credință, angajează part time, dar de fapt ține angajatul opt ore la muncă. Acest raționament accelerează cu viteză maximă către soluția salvatoare - part time sau nu, pătești ca pentru un job cu program complet.

   Genial, nu? Statul își ia bani mai mulți, că are mare nevoie pentru a face ce a promis actualul ministru al transporturilor, adică nimic, și patronul evazionist trebuie să angajeze doar cu program de lucru complet, având astfel ocazia să devină o persoană cinstită. Win-win situation, sau, cum ar zice nea` Băsescu, situație de  whisky cu gheață - whisky cu gheață.
    
   Cum a evoluat numărul joburilor part time în România?

   România avea anul trecut un număr de 723 de mii de joburi part time, conform datelor Eurostat. Din datele INS, a căror serie începe în anul 1996, ne dăm seama că e cel mai mic număr de persoane ocupate cu program de lucru parțial. 
   În 1996, de exemplu, aveam 1,49 milioane de persoane ocupate cu timp de lucru parțial. Raportat la populația ocupată din acel an (10,7 milioane), ponderea celor cu joburi part time era de 14%
   În 2006, numărul celor cu joburi part time era de 909 mii (9,8% din populația ocupată). După declanșarea crizei economice, joburile part time au luat un oarecare avânt, dar n-au depășit decât într-un an, 2011, ponderea de 11% din totalul populației ocupate (973 mii). 
   Anul trecut, această pondere era de 8,6%, aceasta fiind cea mai redusă pondere de când INS-ul calculează acest indicator.
   Care va să zică, dacă patronii fură statul cu fake part time-ul, îl fură la cel mai scăzut nivel de douăzeci de ani încoace. Prost moment și-au mai ales.

   Cum stă România față de celelalte țări UE în privința joburilor part time?

   Olanda e campioana joburilor part time. Peste 50% din populația ocupată în această țară are un program de lucru parțial (vezi tabelul din imagine). Toate statele vestice, cu economii dezvoltate, au un procent semnificativ mai mare de joburi part time decât statele din est

   Ponderea mare de populație ocupată cu joburi part time ne arată că avem de-a face cu o economie dezvoltată și flexibilă. Ce face guvernul lu` Pește? Vrea să distrugă și puținul pe care-l avem în materie de joburi part time. De ce? Pentru că în mintea unor „genii” din Ministerul de Finanțe, un job part time care nu aduce taxe egale cu un job cu program complet nu prea merită să existe. 

   După Olanda, în topul statelor UE cu cea mai mare pondere de populație ocupată în joburi part time urmează Austria (28,7%), Germania (27,9%), Danemarca (27,5%) și Marea Britanie (26,7% - vezi tabelul din imagine).
   În coada topului regăsim statele estice. Noi, surpriză!, nu suntem ultimii sau penultimii așa cum ne-a obișnuit statistica Eurostat. Suntem pe locul 21 din 28 de state. În urma noastră sunt Lituania, Polonia, Cehia, Croația, Slovacia, Ungaria și Bulgaria (vezi tabelul din imagine).

   Dacă guvernul își propune să ne aducă acolo unde ne este locul, adică înainte Bulgariei, care are doar 66 de mii de joburi part time (2,2% din populația ocupată), probabil va reuși, dar asta nu înseamnă că va scoate la lumină evaziunea făcută prin joburile part time ce au de fapt program complet, pentru că patronul român e inventiv și, conform statului, e frate cu evaziunea. Cei ce vor un job part time, vor o sursă de venit suplimentară și nu vor fi deranjați să primească bani la negru nefiscalizați. Așa că, multe joburi part time vor migra către economia neagră, iar geniile din guvern vor încasa și mai puțin decât încasează acum.

Un comentariu:

  1. La toate micile firme de constructii, de comert si de paza, oamenii muncesc 8 ore sau mai mult si in acte sunt trecuti ca lucreaza 2-4 ore. Masura luata de guvern e buna pca respectivii angajati se trezesc la final cu o pensie minuscula.

    RăspundețiȘtergere