Social Icons

marți, 15 octombrie 2019

Câți bani și din ce țări au trimis românii din străinătate în țară din 2007 încoace

Topul statelor din care românii aflați la lucru în străinătate trimit cei mai mulți bani în țară
   Între 2007 și 2018muncitorii români din străinătate au trimis în țară 34,7 miliarde de euro, conform datelor Eurostat. Cele mai mari sume aferente remitențelor s-au înregistrat în anii 2007 (4,99 mld. euro) și 2008 (5,16 mld. euro - vezi tabelul din imagine).

  Anii 2013 și 2014 corespund celor mai mici sume trimise de românii aflați la muncă în străinătate (2,1 mld. și 2 mld. euro). 
   Anul trecutconform datelor Eurostatromânii au trimis în țară 2,98 miliarde de euro, cu peste 150 milioane de euro în plus față de anul 2017 (2,82 mld. euro). Suma e cu mult mai scăzută decât cifrele înaintate de Banca Mondială (4,3 mld. euro, respectiv 4,9 mld. $ pentru anul 2017). Am mai abordat acest subiect (accesează aici analiza) și am arătat că cifrele Băncii Mondiale sunt scoase din burtă, nefiind confirmate de datele BNR-ului nostru. Deci, valoarea de 2,98 miliarde de euro a remitențelor muncitorilor români aflați în străinătate dată de Eurostat e cea corectă.

   Din ce state trimit cei mai mulți bani românii din străinătate?

   Din cele 34,7 miliarde de euro trimiși în țară de muncitorii români din străinătate din 2007 încoace, 86%, adică 29,82 miliarde de euro, au provenit din statele UE
   Datele remitențelor la nivel de state încep din anul 2012 în statistica EurostatConform acestora, între 2012 și 2018, românii din străinătate au trimis în țară 16,81 miliarde de euro (vezi tabelul din imagine), cea mai mare parte dintre remitențe (13,88 mld. euro) provenind din statele UE.

   Cele mai mari sume din 2012 încoace au fost trimise în țară de românii aflați la muncă în Italia (4,49 mld. de euro), urmați de cei aflați în Germania (2,92 mld. euro) și Marea Britanie (2,05 mld. euro  - vezi tabelul din imagine). 
   Aproape două treimi din remitențele trimise de români din afara spațiului comunitar (1,84 din 2,93 mld. euro) provin din SUA.
   După SUA, în topul statelor de unde muncitorii români au trimis în țară cei mai mulți bani  între 2012 și 2017 urmează  Spania (1,68 mld. euro) și Franța (0,92 mld. euro - vezi tabelul din imagine).

  Datele de anul trecut ne arată că cei mai mulți bani trimiși în țară de românii aflați la muncă în străinătate au provenit din Italia (730,4 mil. euro), suma fiind în scădere față de anul 2017. Marea Britanie, cu 674,3 milioane de euro, e pe locul doi, iar pe locul trei e Germania cu 469,9 miliarde de euro.


   România se bazează în prezent mult mai puțin pe ceea ce trimit românii din străinătate decât în urmă cu un deceniu. Dacă în 2008remitențele muncitorilor români din străinătate reprezentau 3,5% din PIBanul trecut acestea reprezentau 1,5% din PIB. Asta se întâmplă pentru că remitențele sunt mai mici decât în urmă cu un deceniu, iar economia a crescut în această perioadă.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
Blogger Templates