Social Icons

miercuri, 5 iunie 2019

Câți bani au primit anul trecut de la UE comunele din România

Topul  primăriilor de comună după fondurile atrase de la UE în 2018
   Anul trecuttoate administrațiile locale din România (primării și consilii județene) au primit de la UE și alți donatori sume în valoare de 434,8 milioane de euro. Sumele sunt mai mici decât cele din 2017 (439,9 mil. euro).

   Din cele 434,8 milioane de euro, ce reprezintă sumele primite de administrațiile locale de la UE și alți donatori, deci, în principal de la UE, pentru că ceilalți donatori reprezintă un procent nesemnificativ, 236,9 milioane de euro  (62% din total) reprezintă partea primăriilor de comună din România. Asta ne arată datele centralizate ale Direcției pentru Politici Fiscale și Bugetare Locale din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.
   Suma atrasă anul trecut de comunele din România e semnificativ mai mică decât cea atrasă în anul 2017 (236,9 față de 376,5 mil. euro).

   Ce primării de comună au atras cele mai mari sume de la UE?

   Comunele din județul Bistrița-Năsăud au atras cele mai multe fonduri UE anul trecut. Sumele primite de la UE de  primăriile de comună din acest județ s-au ridicat la valoarea de 26,46 milioane lei. 
   În topul sumelor atrase de la UE de primăriile de comună urmează, la mare distanță, primăriile din județele Harghita (13,16 mil. euro), Mureș (12,51 mil. euro), Suceava (11,86 mil. euro) și Cluj (11,03 mil. euro - vezi tabelul din imagine).

   Cele mai mici sume de la UE le-au primit primăriile de comună din Argeș (1,5 mil. euro), Brăila (0,18 mil. euro) și Ilfov (0,07 mil. euro). În cazul Ilfovului, dezinteresul pentru fondurile UE nu surprinde, comunele din acest județ fiind printre cele mai bogate din țară (vezi aici topul celor mai bogate comune din 2018). 
    În cazul Brăilei, unul dintre județele sărace ale țării, putem vorbi de o lene deja înrădăcinată a autorităților locale, acest județ fiind pe ultimele locuri la atras fonduri UE și în 2017 (accesează datele din 2017 aici).

   La nivel național, cea mai mare sumă primită de la UE de o primărie de comună s-a înregistrat în județul Bistrița-NăsăudComuna Telciu a atras anul trecut fonduri în valoare de 2,15 milioane de euro. Aceeași sumă a atras această primărie și în anul anterior (vezi  datele din 2017 aici).
   Pe locul doi se află primăria comunei Suseni din Harghita (1,62 mil. euro), iar pe locul trei se află primăria Dobrosloveni din Olt (1,23 mil. euro). 
   Top 5 e completat de primăriile comunelor Tarcău din Neamț (1,22mil. euro)  și Odoreu din Satu Mare (1,16 mil. euro - vezi tabelul din imagine).

    Cu doar 236,9 milioane de euro atrași anul trecut, majoritatea comunelor băltesc într-o mocirlă de sub-mediocritate. Primele zece județe din topul fondurilor atrase în 2018 de comune au cumulat o sumă mai mare decât următoarele 31 de județe (121,2 față de 115,7 mil. euro). Grav e faptul că printre repetenții la atragerea de fonduri se află administrații sărace sau din județe sărace, acestea preferând să stea cu mâna întinsă la guvern pentru a primi subvenții, decât să aplice pentru fonduri de dezvoltare. 
   


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
Blogger Templates