Social Icons

marți, 6 noiembrie 2018

Topul capitalelor comunitare după numărul de turiști din 2017

Care capitale comunitare au fost destinațiile preferate ale turiștilor în 2017
   Parisul e cea mai căutată destinație de turiști dintre capitalele statelor comunitare, conform datelor Eurostat privind sosirile de turiști în structurile de cazare pe parcursul anului 2017.

   Numărul total de sosiri de turiști din anului 2017 înregistrat în regiunea capitalei Franței (Ile de France) a fost de 37,5 milioane. Raportat la această cifră, Micul Paris e chiar mic, pentru că anul trecut, în regiunea capitalei noastre (București-Ilfov), s-au înregistrat un număr de 2,2 milioane de sosiri de turiști în spațiile de cazare, adică 18 ori mai puțin decât cifra aferentă Parisului (vezi tabelele din imagine).

   Statistica Eurostat ne oferă date privind sosirile de turiști la nivelul regiunilor capitalelor comunitare în 22 din cele 28 de state. În șase state de dimensiuni mai mici (Estonia, Lituania, Cipru, Letonia, Malta și Luxemburg ), statisticile sunt doar la nivel de stat. De asemenea, trebuie precizat faptul că 4 din cele 22 de state ce au individualizate datele regiunilor capitalelor nu au actualizat datele pentru 2017, cele mai recente fiind din anul anterior.

    Care sunt cele mai vizitate capitale comunitare de turiști?

   Cu 37,5 milioane sosiri de turiști în structurile de cazare pe parcursul anului trecut, regiunea capitalei Franței se situează pe prima poziție între regiunile aferente capitalelor comunitare. La mare distanță, dar cu amendamentul că datele sunt din 2016, se situează regiunea Londrei (21,9 milioane de sosiri de turiști - vezi tabelele din imagine). Podiumul e completat de regiunea Amsterdamului, capitala tradițională a Olandei (Haga e capitala politică), cu un număr total de sosiri de turiști în structurile de cazare de 13,9 milioane.

   Locurile patru și cinci în topul sosirilor de turiști în 2017 sunt ocupate de regiunile capitalelor Spaniei (13,1 mil.) și Germaniei (12,9 mil. - vezi tabelul din imagine).
   În top 10 mai intră regiunile capitalelor Italiei (11,6 mil.), Irlandei (7,8 mil. - date aferente anului 2016), Cehiei (7,7 mil.), Suediei (7,3 mil.) și Portugaliei (7,2 mil.). Surprinde locul modest ocupat de regiunea Pragăi, dar și locurile ocupate de regiunile capitalelor Viena (locul 11) și Budapesta (locul 13 - vezi tabelele din imagine).
   Regiunea capitalei noastre se situa anul trecut pe locul 20 din cele 22 de regiuni ale capitalelor comunitare luate în calcul (2,2 mil. sosiri). În spatele nostru, la mică distanță, se află regiunea capitalei Sofia (2,1 mil. sosiri), iar apoi urma regiunea capitalei Bratislava (1,4 mil.).

   Datele Eurostat ne oferă și situația privind sosirile de turiști străini atât la nivel național, cât și la nivelul capitalelor. Tot regiunea Parisului se află pe prima poziție în topul sosirilor de turiști străini în 2017 (17,4 mil.), dar e secondată la mică distanță de Lodra (15,4 mil. - vezi tabelul din imagine), ale cărei date sunt din 2016. E posibil ca datele de anul trecut să ne arate o diferență mai mică între cele două capitale. Locul trei e ocupat tot de regiunea Amsterdam (9,5 mil.), iar locurile patru și cinci sunt ocupate de regiunile Romei (7,3 mil.) și Pragăi (6,6 mil.).

   Datele ne arată că nici România și nici Bucureștiul nu sunt văzute ca destinații de turiștii străini. Cu doar 2,75 milioane de sosiri de turiști străini în 2017, România se bate pentru ultimele locuri din spațiul comunitar cu statele baltice și încă câteva state de dimensiuni mici precum Cipru, Malta și Luxemburg. Orice strategie abordată până în prezent pentru revigorarea turismului pare să fi dat greș. Mă îndoiesc că noua abordare de aducere a unor bloggeri și influenceri și plimbarea lor pe bani publici va da rezultate. Spun asta din perspectiva unui om care face două-trei excursii pe an și care nu dă două parale pe opiniile unor influenceri în materie de călătorii.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
Blogger Templates