Social Icons

sâmbătă, 21 iulie 2018

Avem o țară frumoasă, păcat că stăm mai prost decât Kosovo la încasările nete din turism

Cum stă România la capitolul încasărilor nete din turism față de celelalte state europene   Kosovo e un stat nerecunoscut de România, unde principala categorie de turiști, după părerea multora, ar fi formată din trupele NATO și ONU de menținere a păcii.

   Se pare că nu e așa, mica țară sau teritoriu din Balcani a avut anul trecut o balanță pozitivă a serviciilor turistice (855 mil. euro - vezi tabelul din imagine), în timp ce România, cu tot Untold-ul, Neversea-ul, și alte încercări de genul acesta, menite să atragă turiștii străini, a înregistrat o balanță negativă de 839 milioane de euro
   Trebuie să ne mândrim că facem parte din grupul „select” de țări comunitare ce au o balanță negativă a serviciilor de turism, asta însemnând că încasările de la turiștii străini sunt mai mici decât cheltuielile făcute de turiștii români în străinătate. Nicio țară estică comunitară nu e în situația României
   Trebuie precizat că din analiză lipsesc datele Olandei și ale Irlandei, datele acestor state fiind incomplete în statistica Eurostat.

   Datele Eurostat ne arată că, anul trecut, turiștii străini care ne-au vizitat țara au cheltuit 2,24 miliarde euro pe plaiurile mioritice, în timp ce românii care și-au făcut vacanțele în străinătate au cheltuit 3,08 miliarde euro
   Dacă noi am ieșit pe minus anul trecut cu 839 milioane de euro, vecinii bulgari au ieșit pe plus cu aproape 2,1 miliarde de euro, vecinii maghiari cu 3,3 miliarde de euro, iar vecinii sârbi, pentru că avem și datele lor, au ieșit și ei pe minus, dar un minus mult mai mic, de doar 36 milioane de euro

   Situația arată și mai dezastruos dacă ne raportăm la perioada 2013 - 2017. Astfel, în ultimii cinci ani, România a înregistrat o balanță negativă a serviciilor turistice de 2,3 miliarde de euro (vezi tabelul din imagine). Bulgaria a câștigat în această perioadă 10 miliarde de euro, Ungaria a câștigat 15,1 miliarde de euro, iar Serbia a câștigat 62 milioane de euro
    Veniturile nete din turism ale vecinilor bulgari din 2013 până în 2017, care au fost de 10 miliarde de euro,  înseamnă mai mult de 20% din PIB-ul mediu anual al acestei țări din această perioadă.
  Când ne uităm la cifrele Spaniei, care în ultimii cinci ani a avut o balanță pozitivă de 183,2 miliarde de euro, aproape cât PIB-ul României de anul trecut, chiar că ne ia amețeala. La polul opus e Germania, cu o balanță negativă a serviciilor turistice de 189 miliarde euro (vezi tabelul din imagine). 

   Dar să ne întoarcem la Kosovo - teritoriul acela ce aduce mai mult cu Transnistria decât cu un stat normal, care, în perioada 2013 - 2017, a avut o balanță pozitivă a serviciilor turistice de 3,12 miliarde de euro. Încasările acestui stat/teritoriu de la turiștii străini în acești cinci ani s-au ridicat la 4 miliarde de euro, adică mai mult decât jumătate din ceea ce am încasat noi (7,9 mld. euro - vezi tabelul din imagine).

   Câte cunoștințe aveți care și-au făcut sau plănuiesc nerăbdători să-și facă un sejur în Kosovo?

   Asta e întrebarea de la care trebuie să plece orice strategie în turismul românesc, pentru că dacă întrebi turiști potențiali din restul lumii, o să afli probabil că, în următorii cinci ani, la fiecare doi euro cheltuiți pe plaiuri mioritice, plănuiesc să cheltuie un euro și în Kosovo.

   România e o țară săracă, pe care nimeni n-o vede ca pe o destinație turistică, nici măcar românii, pentru că datele ne arată că, în ultimii ani, banii cheltuiți de către aceștia în străinătate au crescut de la 1,55 miliarde euro în 2013, la 3,08 miliarde euro în 2017. Oricât ar fi crescut veniturile populației în ultimii ani și dorința acesteia de a descoperi noi destinații, dublarea cheltuielilor turistice făcute de români în străinătate ne arată și că românii fug de serviciile turistice în România.

   Noi nu suntem Germania, Finlanda, Danemarca, Suedia, Belgia sau Marea Britanie. Toate aceste țări sunt, ceea ce se numește în industria turistică, state emițătoare nete de turiști, adică turiștii din aceste țări cheltuiesc mai mult în străinătate decât turiștii străini care vizitează aceste țări (vezi tabelul din imagine).
   Ce au în comun aceste țări? În primul rând un nivel ridicat de trai. La noi nu-i cazul. Și totuși nu reușim să facem pe cineva din afară să vină să ne viziteze, să cheltuiască mai mult și să ajungem și noi în rândul unor state/teritorii precum Kosovo. 

   Nimeni nu-și imaginează că vom putea în următorii ani să ajungem din urmă țări precum Bulgaria și Ungaria, dar măcar să ieșim pe plus în privința balanței serviciilor turistice putem să ne alegem ca obiectiv pentru următorii cinci ani. Cele 2,3 miliarde pierdute de România în ultimii cinci ani s-ar putea să devină 3 sau chiar 4 miliarde în următorii cinci ani, dacă e să ne ghidăm după datele din primul trimestru al anului curent (vezi tabelul din imagine), iar idioțelul pus în funcție la turism se gândește la o nouă strategie de comunicare, cu alte cuvinte, o nouă frunză de câteva milioane de euro.



Un comentariu:

  1. Salut.
    Daca citesti exact cifrele situatia e nasoala. Dar hai sa vedem si cum se ajunge la acestea.
    Mentionez ca imi plac foarte mult calatoriile si fac pe turistul de fiecare data cand am ocazia, vacante de vara, revelioane si alte sarbatori religioase, zile libere.

    Din nou Romania se pare ca este o tara aparte. Impresia mea dupa ce am vizitat destul de des si pe diferite trasee tarile din jur, mai putin Moldova, este ca in Romania este o mare discrepanta intre avutia cetatenilor si avutia statului. Mai exact, parcul auto si casele cetatenilor sunt mai noi, mai bune, mai rasarite decat ce gasesti pe la toti vecinii, totusi, drumurile, infrastructura si serviciile publice sunt mai proaste. De asta cred ca cetatenii romani au resurse financiare mult mai mare decat cele declarate si impozitate si ca atare au mai multi bani inclusiv pentru vacante in strainatate.

    Nu este cazul ca ne plangem ca Bulgaria si Kosovo au balante pozitive - cel mai probabil in aceste state veniturile nu le permit cetatenilor sa faca turism extern. Ca atare se plimba prin tara sau cel mai probabil nu se plimba deloc. In Bulgaria de exemplu nu prea vezi turisti bulgari, ca de altfel nici in Grecia. De ce zona celor 3 brate, Paralia si insula Thassos sunt pline de masini si turisti romani? In 5 vacante facute in Grecia pana acum nu am vazut mai mult de 3 masini cu numere de Bulgaria.

    O mare problema pentru turismul din Romania e infrastructura. Unui turist care vine in Bucuresti ii este foarte greu sa ajunga pana la Peles si Bran intr-un circuit de 1 singura zi, desi distanta dus intors este mica. La fel si cu alte obiective turistice. In Romania din pacate, pe langa lipsa autostrazilor, drumurile nationale nu au fost gandite pentru un transport rapid si sigur, noi pe DN avem si magazine, si carciumi, si atelaje trase de animale, si vanzatori ambulanti si cersetori si de toate. Pana si la vecinii Bulgari, chiar daca nu au nici ei autostrazi, drumurile nationale nu trec prin localitati, sau cel putin nu prin centrul lor, pe ansamblu viteza de croaziera fiind mai mare, timpul de transport mai scurt si nervii tocati mai putini.

    Noi mai avem o particularitate. Datorita regimului comunist in timpul caruia nu exista notiunea de turism extern iar cetatenii romani aveau cea mai mica libertatea de miscare din toate statele comuniste, dupa revolutie toata lumea a visat sa plece in vacante peste granita. Vacanta in strainatate tine deja de statutul social, la fel ca masina.

    Hai sa ma refer la cazul meu. In august am un sejur luat cu bonuri de vacanta in judetul Cluj aproape de Muntii Apuseni. Din Bucuresti pana acolo googlemaps imi spune ca fac aproape 8 ore, cu trecere prin 2 zone aglomerate si periculoase - valea Oltului si Sebes-Turda, . Din Bucuresti la Salonic fac maxim 9 ore. Daca nu aveam bonuri de vacanta nu ma duceam in Cluj, alegeam Grecia.
    La fel cum in ultimii ani, pentru excursii la munte de 2-3 zile am renuntat la Bran/Moeciu/Brasov sau Ranca pentru Veliko Tarnovo - ajung mai repede, mai relaxat, cazare mai ieftina, conditii cam ca la noi.

    In concluzie, pana nu vom avea infrastructura cat de cat pusa la punct, nu ar trebui sa avem pretentii la excedent in turism.
    Pana nu ai infrastructura nu poti sa scoti banii din buzunarele turistilor straini, nu poti sa ii transporti pe drumurile noastre eficient astfel incat sa le arati obiectivele turistice care conteaza.


    RăspundețiȘtergere

 
Blogger Templates