Social Icons

marți, 24 ianuarie 2017

Domnia lui Cuza a avut suișuri și coborâșuri la propriu din punct de vedere economic

PIB-ul Principatelor Române
   Mica Unire din 1859 a dus la apariția pe harta Europei a unui stat mic (124,5 mii km pătrați), cu 3,9 milioane de locuitori, cu două capitale, doua parlamente și un domn. 

   Iașul, capitala Moldovei, avea o populație mai mică decât Bucureștiul, capitala Țării Românești (65,7 mii de locuitori față de 121,7 mii de locuitori), conform recensământului din 1859 - 1860. Alte orașe mai importante ale noului stat erau: Botoșani (27,1 mii locuitori), Ploiești (26,5 mii locuitori), Galați (26,1 mii locuitori), Craiova (21,5 mii locuitori), Brăila (15,8 mii locuitori), Focșani (13,2 mii locuitori) și Piatra Neamț (11,8 mii locuitori). 

    Înainte de unire, economia celor două principate era strâns legată de economia Imperiului Otoman. Vorbim, totuși, de două economii mult rămase în urmă față de statele din centrul și vestul Europei, conform datelor din lucrarea dlui Bogdan Murgescu - România și Europa. Acumularea decalajelor economice (1500 - 2010). 

   Din aceeași lucrare aflăm că exporturile de cereale, care reprezentau circa trei sferturi din valoarea exporturilor, erau mult mai mici înainte de unire decât după. Între 1850 și 1860, cele două principate au exportat între 200 și 400 de mii de tone de cereale, în funcție de cât de bun a fost anul agricol. După 1860, expoturile de cereale au depășit în toți anii nivelul de 600 de mii de tone, pentru ca, în 1871, să treacă pragul de 1 milion de toneProducția internă de cereale era de 450 de mii de tone în Moldova în anul 1860 și de 1 milion de tone în Țara Românească în anul 1861

   Datele economice insuficiente nu permit o comparație a economiilor celor două principate înainte de Mica Unire. După unire, datele permit o evaluare a gradului de dezvoltare la nivelul întregului nou stat (vezi datele din imagine). 

   Cum a evoluat economia pe timpul domniei lui Cuza?

   Din lucrările dlui Victor Axenciuc „Produsul intern brut al României 1862 - 2000. Serii statistice seculare și argumente metodologice” și „Evoluția economică a României. Cercetări statistico-istorice 1859 - 1947. vol. III” aflăm date importante despre evoluția economiei în timpul domniei lui Cuza. 

   Pe toată perioada domniei lui Cuza, în Principate circulau peste 80 de monezi ale altor state, mai vechi sau mai noi. Acest haos monetar favoriza specula, cantonarea capitalurilor și îngreunau realizarea funcției banilor. Leul românesc era o monedă de cont, adică era folosit pentru echivalarea cu celelalte monede. Abia după abdicarea lui Cuza, în 1867, se reformează sistemul monetar, printr-o nouă lege monetară, care stabilea leul ca monedă națională. Punerea leului în circulație a avut loc în 1868. Leul vechi, folosit ca monedă de cont pănă atunci, era echivalent cu 0,37 lei noi.

   În primii ani de după unire, economia Principatelor a înregistrat o creștere importantă, PIB-ul național, calculat în prețuri la paritatea puterii de cumpărare a dolarului din anul 2000, a crescut de la 2,26 miliarde $ în 1862, la 2,57 miliarde $ în 1864 (vezi graficul din imagine). Dată fiind evoluția din cei trei ani, putem specula că, și între 1859 și 1862, PIB-ul a înregistrat o creștere. Tot de o creștere vorbim și în cazul PIB-ului pe locuitor între 1862 și 1864 (vezi graficul din imagine).

   După 1864, odată cu introducerea reformelor lui Cuza, PIB-ul național înregistrază o scădere semnificativă (de la 2,57 miliarde $ ppc 2000 în anul 1864, la 1,99 miliarde $ în 1865 și la 1,98 miliarde $ în 1866). Reformele lui Cuza au fost necesare, dar pe termen scurt ele au avut un impact negativ asupra economiei. Vorbim, în principal, de reforma agrară și secularizarea averilor mănăstirești care au avut un impact negativ asupra economiei preponderent agrare.

   Deși economia Principatelor a intrat în recesiune, veniturile la bugetul statului au crescut și asta mai ales din cauza proprietăților mănăstirilor. Circa o treime din veniturile bugetului se datorau închirierii sau vânzării de active deținute până atunci de mănăstiri, conform datelor din lucrarea „România și Europa. Acumularea decalajelor economice (1500 - 2010)”. 

   La abdicarea lui Cuza în 1866, economia noului stat, deși puțin bulversată de reforme, era pregătită pentru accelerarea modernizării. Creșterea economică s-a reluat în anul următor și a continuat, cu unele mici sincope, până în preajma Primului Război Mondial.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
Blogger Templates