Social Icons

joi, 20 noiembrie 2014

Cum arăta economia Moldovei lui Ștefan cel Mare

Cât de bogată era Moldova lui Ștefan Cel Mare
    Despre Moldova lui Ștefan cel Mare s-a scris mult cu privire la războaie și ctitorii, despre economia statului feudal, în schimb, s-a scris extrem de puțin și la modul general. Lipsa documentelor păstrate pare a fi principala cauză a imaginii generalizate.
Datorită lui Angus Maddisson, renumitul economist britanic specializat în macroeconomie istorică, avem posibilitatea să înțelegem cum arătau economiile statelor medievale. 

   La nivel macro, Moldova din timpul lui Ștefan avea un produs intern brut echivalent cu 200 milioane de dolari Geary-Khamis. Acest etalon (dolarul Geary-Khamis)  este folosit pentru a obține o imagine cât mai fidelă a parității puterii de cumpărare la distanțe de timp mari. Pentru a înțelege cifra, trebuie spus că România avea în anul 1990 un PIB de 80,2 miliarde de dolari Geary-Khamis. Pib-ul pe cap de locuitor din Moldova feudală era de 496 de dolari Geary-Khamis, dacă estimarea unei populații de 400 de mii de persoane este corectă. 

   La nivelul anului 1990, PIB-ul pe cap de locuitor din România era de 3.511 dolari Geary-Khamis. Așadar, la cinci secole distanță, productivitatea pe cap de locuitor a fost de șapte ori mai mare. În acea perioadă, țările vestice aveau un PIB pe cap de locuitor de circa 798 dolari Geary-Khamis, iar în 1990, PIB-ul per capita în țările vestice, calculat după aceeași metodologie, era de 16.870 dolari. În cinci secole, decalajul între noi și vestul Europei s-a mărit considerabil.

   Trebuie spus că estimarea PIB-ului s-a făcut având în calcul o zonă mai mare din estul Europei, iar suma rezultată pentru Moldova e produsul unei medii. Dacă ținem cont de unele estimări ale populației Moldovei ca având o cifră superioară celei de 400 de mii, undeva în jurul cifrei de 500 de mii, atunci PIB-ul total crește proporțional. 

   Despre sistemul monetar din timpul lui Ștefan, conform unei analizei - Emisiunile monetare bătute pe teritoriul moldovei în vremea lui  Ștefan cel Mare, făcută de Ernest Oberlander-Târnoveanu, aflăm că, în perioada 1457 - 1504, au avut loc două emisiuni monetare de groși moldovenești

   Ambele emisuni monetare au urmărit facilitarea schimbului monetar cu asprii turcești. Economia Moldovei avea ca principal partener comercial Imperiul Otoman. Greutatea monezilor de groși și gradul de puritate a argintului folosit stabilesc un raport de schimb de egalitate între groșii moldovenești și asprii turcești

   Tot din aceeași lucrare aflăm că raportul de schimb în Moldova era de 50 de asprii la un ducat venețian. Astfel, putem să comensurăm în asprii și, chiar groși moldovenești, dimensiunea tributului plătit către Poartă

   La începutul domniei, tributul se ridica la 2000 de ducați, respectiv 100 mii de asprii
   După 1480, tributul a crescut la 6000 de ducați, respectiv 300 de mii de asprii, iar un deceniu mai târziu, tributul scade la 4000 de ducați, deci 200 mii de asprii

   Dacă ținem cont că un ducat avea o greutate de 3,5 grame de aur, atunci, cantitățile în aur plătite erau de 7 kg, 21 de kg și 14 kg. Aceste cantități ar fi echivalat cu aproximativ 100 de mii de dolari, 300 de mii de dolari și 200 de mii de dolari la nivelul anului 1990

   Deci, tributul maxim plătit Porții reprezenta circa 0,15% din PIB-ul țării. Groșii moldovenești, deși erau echivalenți asprilor turcești, n-au avut o largă circulație, din motive ce țin de convertabilitate, în principal. Un alt aspect specific epocii era că, la deplasările prin țară ale domnitorului, o mare parte din tezaur, precum și o monetărie mobilă, îl însoțea. Conform aceleeași analize, pe timpul domniei lui Ștefan, contrafacerea asprilor turcești era larg răspândită și practicată în monetăriile domnești. De asemenea, la începutul domniei, Cetatea Albă emitea o monedă municipală, demonstrând astfel o autonomie ridicată în cadrul principatului.

   Din Lucrarea lui Mihai Lazăr - Realități fiscale din Țara Moldovei, aflăm că numărul de sate din Moldova Ștefaniană era în jur de 1400, din care, circa 200 aparțineau Domniei. Deci, a șaptea parte din populația rurală era în patrimoniul domnesc

    Statul centralizat moldovenesc se finanța din taxele impuse târgurilor, din taxele vamale, din taxele impuse populației și din prăzile de război. Taxele impuse populației erau birul, stabilit în funcție de proprietățile deținute și inventarul fix, și dările de cotitate, impuse în funcție numărul de animale, recoltele obținute. Aceste impozite se ridicau la o cotă de 10% din venituri. Deci, dacă pib-ul era de 500 de dolari Geary-Khamis pe cap de locuitor, atunci zeciuiala anuală era echivalentul unei sume mai mici de dolari pe cap de locuitor, dat fiind că venitul e mai mic decât produsul intern brut. Orașele Moldovei cele mai populate erau Suceava și Cetatea Albă, numărul locuitorilor fiecăruia ridicându-se în jurul cifrei de 10 mii.

   În privința taxelor vamale, sumele colectate au cunoscut o creștere semnificativă după cucerirea Chiliei (1465) și atacarea Brăilei și a Târgului de Floci din 1470. Prin cele două mișcări, Ștefan a urmărit mutarea drumului comercial spre Ungaria din Țara Românească în Moldova. 

   Registrul de vamă din 1480 - 1481 de la Târgul Trotuș, ce asigura legătura de sud cu Transilvania și, implicit, Ungaria, ne dă o idee asupra exporturilor Moldovei de la acea dată. Pe parcursul acelui an, prin vama respectivă trecuseră circa 673 de boi și vaci, câteva sute de porci și mai multe feluri de pește. Absența cailor și a grânelor din registru poate fi pusă pe seama faptului că Moldova era în război, iar aceste bunuri erau oprite de la export. Din lucrarea lui Al. I. Gonţa - Satul în Moldova medievală. Aflăm din relatările călătorilor străini că, în Moldova, accentul se punea mai mult pe creșterea animalelor, vite și cai, și mai puțin pe cultura plantelor. O măsură interesantă pentru sprijinirea comercianților autohtoni a reprezentat-o impunerea acestora în calitate de intermediari în relațiile comercianților străini ce traversau drumurile comerciale după modelul genovez și venețian.
   
   Cele mai spectaculoase venituri ale visteriei domnești proveneau din prăzile de război, din care, domniei îi revenea o mare parte. Astfel, după confruntarea cu Radu cel Frumos în 1473, Ștefan capturează o mare parte din tezaurul Țării Românești

   Campaniile conduse în Polonia s-au încheiat, de asemenea, cu prăzi însemnate de război. La fel de profitabile au fost atacurile asupra Brăilei și Târgului de Floci. În urma luptei de la Podul Înalt, prăzi de război importante au ajuns în patrimoniul domnesc, precum și tunurile otomanilor. 

    Proiectele de infrastructură militară au fost mari consumatoare de resurse. În 1479, peste 800 de meșteri și 17 mii de muncitori construiesc Chilia Nouă în mai puțin de o lună. Această mobilizare demonstrează resursele de care dispunea Moldova la acea dată. 

   Schimbările aduse cetăților Suceava, Neamț, Cetatatea Albă, Chilia, Soroca, Hotin și Orhei, precum și construcția cetății  Romanului (Smederova), alături de lăcașurile de cult ridicate, duc la concluzia că sursele atrase la visterie făceau ca produsul intern brut să fie mai mic decât produsul național brut. 

   Aceasta însemnă că visteria a primit din exteriorul țării resurse importante. Susținerea unui corp permanent de armată estimat între 8 mii și 12 mii de soldați este un argument în plus că prăzile de război au avut o contribuție ridicată în funcționarea statului, pentru că soldații erau profesioniști și trebuiau plătiți regulat.

   Moldova din timpul lui Ștefan cel Mare poate fi caracterizată printr-un centralism puternic, o economie susținută de campaniile militare, în primul rând, de taxele impuse comercianților străini și de o agricultură bazată pe creșterea animalelor. Prosperitatea Moldovei  va scădea în secolele următoare, în relație directă cu diminuarea forței militare. 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
Blogger Templates